- Publicitate -

Petrolul Ploiești, victorie clară cu Concordia Chiajna

Data:

RPS_3862_1067x800-1067x580_92003.jpg

Victorie clară obținută, ieri, de către FC Petrolul în fața Concordiei Chiajna, într-un meci în care diferența s-a făcut în partea secundă a întâlnirii. A contat și inspirația lui Flavius Stoican, cel care a surprins cu primul „11”, pentru ca, mai apoi, să mute decisiv în startul reprizei a doua, iar dubla lui Arnăutu și reușita lui Gavrilă au înclinat balanța în favoarea „galben-albaștrilor”: 3-0!

- Publicitate -

Nu era chiar una de totul sau nimic, dar, oricum, partida de pe „Ilie Oană” se anunța a fi extrem de importantă pentru viitorul imediat al „găzarilor”. Înfrângerea suferită în „Regie” nu mai dădea dreptul la alți pași greșiți, iar Concordia, cu Erik Lincar adus de curând la conducere și cu destui jucători experimentați în lot, nu părea nici pe departe a fi cel mai comod adversar.

Cu același vechi probleme de lot, indisponibilitățile lui Marinescu, Walace, Sîrghi și Racu, Stoican a păstrat linia defensivă care a dat satisfacție în ultimele meciuri, cu tinerii Olaru, Manolache și Țicu, dar a venit cu noutăți majore în ofensivă, acolo unde a schimbat, practic, din temelii.

A apelat, din primul minut, la Gavrilă, Deac și Gnabaoyou, jucători mai puțin obișnuiți, până acum, cu primul „11”, iar vreme de o repriză am văzut tiparul din majoritatea meciurilor anterioare. Posesie superioară, dominare teritorială și câteva șanse bune nefructificate: lovitura liberă bătută, direct pe poarta, de Saim Tudor (8), și „scoasă” aproape din vinclu de către Costache, apoi șutul, la coltul scurt, al lui Deac (35), respins cu piciorul de portarul oaspeților, sau „capul” lui Manolache (43), după un corner de pe dreapta, la care balonul a ocolit de puțin ținta.

- Publicitate -

E drept, au fost și destule emoții la „trasorul” lui Albu (26), ce a „zburat” pe lângă bara din stânga lui Avram, sau la voleul excelent, de la mare distanță, semnat de către Lucian Ion (43), deturnat salvator, de sub transversală, de către „căpitanul” ploieștenilor.

La pauză, Stoican a venit cu mutarea câștigătoare. I-a trimis în teren, la „pachet”, din primul minut al părții secunde, pe Arnăutu și Younes, iar aerul s-a împrospătat în ofensivă. Din colaborarea celor doi s-a născut golul care a rupt echilibrul, pasa lui Younes pentru „croșetarea” lui ARNĂUTU, golgheterul petroliștilor „înțepând” balonul pe lângă Costache și a „dezghețând”, în sfârșit, tabela!

„Lupii” și-au continuat ofensiva, Younes (66) a țintit transversala, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, Costache a făcut minuni la lovitura de cap a lui Saim Tudor (66), iar lucrurile s-au lămurit definitiv atunci când GAVRILĂ (67) a reluat în plasă, din fața porții, după centrarea perfectă venita, de pe stânga, de la Țicu! Si, astfel, finalul a fost unul liniștit, ARNĂUTU (89) punctând încă o dată, pentru cea mai clară victorie a sezonului, după ce a profitat de o neînțelegere între Albu și Paliu.

- Publicitate -

Liber în etapa viitoare. Meciul cu Turris s-a amânat.

Petrolul ajunge, astfel, la victoria cu numărul șase, a doua consecutivă pe teren propriu, și, cu un total de 21 de puncte, urcă până pe locul cinci, într-o ierarhie bulversată de jocurile amânate în această perioadă.

De altfel, și următoarea partidă a „lupilor” va fi reprogramată, întâlnirea din deplasare, cu Turris-Oltul Tr. Măgurele, urmând să se dispute pe 20 noiembrie, și nu pe 24 octombrie, așa cum fusese stabilit inițial. Amânarea a venit la solicitarea clubului nostru, în condițiile în care, de azi și până pe 24 octombrie, juniorii Mario Bratu și Ianis Stoica vor fi prezenți la o acțiune a lotului național „Under 18”, echipa reprezentativă disputând, în această perioadă, două jocuri amicale în compania Slovaciei.

- Publicitate -

În aceste condiții, următorul meci oficial al formației ploieștene va fi cel de la Cluj, cu divizionara a treia Sănătatea (30 octombrie, ora 17.00), contând pentru optimile de finală ale Cupei României.

text si foto: fcpetrolul.ro

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Accident în Ploiești. Un șofer de 27 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs, miercuri seară, la intersecția...

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...
- Publicitate -