Rana provocată de ,,câinii roşii’’ la primul meci oficial pe ,,Ilie Oană’’nu s-a cicatrizat. Petroliştii se gândesc la revanşă, iar momentul cel mai nimerit poate să fie meciul din sferturile de finală ale Cupei României.
Chiar dacă partida se va juca în Ştefan cel Mare, galben-albaştrii au ocazia să taxeze degringolada iscată în tabăra dinamovistă după înfrângerea din derby-ul cu Steaua şi pot spera să detoneze bomba sferturilor competiţiei KO. Valeriu Răchită va miza în meciul cu Dinamo pe o formulă-surpriză, din care vor absenta, pentru prima dată în acest sezon, primii trei purtători ai banderolei de căpitan: Opriţa, Fl.Dumitru şi P.Stoica. Primul este accidentat de la meciul cu Pandurii şi se pare că va rata finalul turului, ceilalţi doi, deşi s-au pregătit cu echipa în cantonamentul de la Crângul lui Bot, vor fi menajaţi în cupă pentru jocul din campionat, de duminică, cu Sportul Studenţesc. Capul de afiş al sferturilor de finală ale cupei, partida Dinamo-Petrolul se va disputa joi, de la ora 20:30, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare şi va fi difuzată de canalul ProTv.
Cum ți se pare subiectul?