Astra și Ceahlăul au oferit una dintre cele mai slabe reprezentații ale sezonului în Liga I. Firava asistență, zgribulită în tribunele din ,,9 Mai, a avut parte de două inedite recorduri. Primul îi aparține centralului Al.Tudor, care a fluierat primul fault abia în minutul 18! Cel de-al doilea a fost furnizat de organizatori, care au vândut fix… 7 bilete! Printre spectatori s-a aflat și Tibor Selymes, suspendat 2 etape după eliminarea de Chiajna. În iarbă, jale! Alb-negrii au dominat steril, dar au avut mari probleme în fața redutei nemțene. Singurele șanse reale de gol au fost risipite de Băjenaru (32) și Udoji (88 și 92). În rest, frig și atmosferă made în… Oltenia la stația de amplificare, de unde celor prezenți li s-a oferit, în pauză, un mini-recital Tudor Gheorghe!? Să fie vreun semn de… rămas bun?
Stadion: Astra. Spectatori: cca. 250.
Astra: Lung jr. – Mihalache Găman, Goian, Junior Morais (87 Țigănașu) – Seto, N Doye (cpt) – Strătilă, Fatai (66 Udoji), Băjenaru – Miranda. Antrenor: Valentin Sinescu.
Ceahlăul: Villandsen – Dumitraș (46 Nohai), Forminte (cpt), Cazan, Barna – Constantinescu, Achim, Cebotaru, Monroy, Stana (85 Bădescu) – Gafița (70 Chiacu). Antrenor: Costel Enache.
Arbitri: Alexandru Tudor – Vasile Marinescu (ambii din București) și Petru Gașpar (Timișoara)
Cartonașe galbene: Strătilă (93), Lung jr (92) / Nohai (61), Chiacu (93).
Costel Enache (antrenor pricipal Ceahlăul): ,,N-a fost un joc spectaculos, am obținut maxim din ce puteam astăzi, cred că șansa a fost și ea de partea noastră, dar am compensat la dăruire. Ca jucător, nu îmi aduc aminte când am câștigat puncte la Ploiești. Ca antrenor sunt mulțumit că am luat 4 puncte din jocurile cu Petrolul și Astra
Valentin Sinescu (antrenor secund Astra): ,,Suferim în fața unor echipe care se aglomerează bine în jumătatea proprie. Jucătorii noștri n-au calități pentru a valorifica spațiile mici. Ne-a lipsit momentul de ispirație la una din ocaziile pe care le-am avut, dar cred că încă 3 puncte până la finalul anului ne-ar aduce o clasare decentă. O victorie ne-ar fi oferit satisfacția de a urca, chiar și pentru moment, pe locul 4 în Liga I
Cum ți se pare subiectul?