Până la finalul acestui an Petrolul mai are de disputat 5 partide, patru în campionat şi una în Cupa României.
În ultimele etape ale Ligii I, Petrolul va întâlni, în ordine, Gaz Metan Mediaş (în deplasare), Pandurii (acasă), Sportul Studenţesc şi Oţelul Galaţi (ambele în deplasare). Partidelor de campionat li se adaugă jocul din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, în compania celor de la Dinamo, care va fi găzduit pe 8 decembrie de stadionul din Şos. Ştefan cel Mare.
Trăgând linie, constatăm că elevii lui Vivi Răchită vor juca pe terenuri străine 4 din cele 5 partide de la finalul acestui an, caz în care din suspendarea arenei ,,Ilie Oană’’ va fi scăzută doar o etapă, restul de 4 urmând a fi ,,executate’’ în 2012! Primul joc cu care Petrolul începe seria finalului de an va avea loc luni, 28 noiembrie, de la ora ora 20:15, la Mediaş.