- Publicitate -

Supercupa României se joacă sâmbătă seara pe stadionul Ilie Oană

Data:

WhatsApp_Image_2019-07-05_at_20.13.19_3e41d.jpeg

Supercupa României la fotbal, dintre CFR Cluj și Viitorul Constanța, este programată sâmbătă, de la ora 20:00, și se va disputa pe stadionul Ilie Oană din Ploiești.

- Publicitate -

CFR Cluj este campioana ultimilor două ediții de campionat. Viitorul Constanța, ocupanta locului 3 din sezonul trecut , a câștigat în premieră Cupa României, tot pe stadionul Ilie Oană, după victoria cu 2-1 in fața echipei Astra Giurgiu.

Echipa campioană a câștigat de trei ori Supercupa, în 2009, 2010 și 2018, însă a pierdut-o de două ori, în 2012 și 2016.

Echipa antrenată de Gică Hagi joacă pentru a doua oară cu trofeul pe masă, după ce în 2017, nu a reușit să se impună in fața celor de la Voluntari .

- Publicitate -

Antrenorul celor de la CFR Cluj , Dan Petrescu, a câștigat o dată acest trofeu cu echipa ASA Târgu Mureș , in 2015.

George Țucudean este marele absent al echipei campioane. Golgheterul sezonului trecut din Liga 1 se va opera pentru a doua oară la inimă, iar colegii vor să-i dedice victoria.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Anchetă Recorder despre îngroparea gunoiului din Prahova [VIDEO]

Recorder a publicat aseară o anchetă despre afacerile ilegale...

Zile libere de Paște: Cât timp durează minivacanța

În acest an, românii vor avea o minivacanță de...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -