sp02-Simona-Halep_1c719.jpg

Este o recunoaștere a unui an excepțional, cel mai bun din cariera Simonei Halep, în care a dominat copios în clasamentul WTA, câștigând și primul Grand Slam din activitate.

Simona Halep a participat, marţi seară, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia jucătoarea română a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

"Este o mare omoare să fiu aici, în această seară, este foarte emoţionant, abia aştept să mă bucur de această seară. Am amintiri frumoase de anul trecut, am ridicat trofeul, primul de grand slam, aşa că sunt foarte fericită că am revenit şi joc în sferturile de finală aici.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

E devreme să mă gândesc la al doiela titlu, sunt concentrată pe turul următor şi apoi vom vedea. Câştigarea trofeului de la Roland Garros a fost importantă pentru că pierdusem trei finale anterior şi doream să câştig ceva mare, un grand slam. Acum sunt fericită, sunt relaxată, mă bucur mai mult de timpul petrecut pe teren şi în afara lui", a declarat Halep.

ITF acordă titlurile pe baza un sistem care ţine cont de rezultatele de-a lungul anului, în care o pondere specială o au turneele de grand slam şi cele două competiţii pe echipe, Cupa Davis şi Cupa Federaţiei.

Astăzi, Simona Halep o va întâlni pe jucătoarea americană Amanda Anisimova, locul 51 mondial, miercuri, de la ora 15.00, în sferturile de finală de la Roland Garros.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg