- Publicitate -

Buzărnescu a fost învinsă de Caroline Garcia, în semifinala Fed Cup. Ce șanse de calificare mai sunt pentru România

Data:

5de0b55fa4d30d7376_ff1ce.jpg
Luptă strânsă între echipele României și Franței, în semifinalele Fed Cup. Cele două se află la egalitate, după ce Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de Caroline Garcia, în două seturi cu 6-3, 6-3. Meciul, disputat la Rouen, a fost cel de-al doilea al confruntării și a readus egalitatea pentru cele două țări.

- Publicitate -

Caroline Garcia (21 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute. Tenismena a controlat tot timpul meciul disputat cu Mihaela Buzărnescu (30 WTA), care a greşit destul de mult.

Garcia a început excelent şi a condus cu 3-0 şi 4-1, Buzărnescu s-a apropiat la 4-3, dar Garcia şi-a făcut serviciul şi a încheiat primul set pe serviciul româncei, cu 6-3.
În actul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, când Garcia a reuşit break-ul. Franţuzoaica şi-a făcut apoi serviciul, iar apoi a încheiat meciul cu 6-3.
În primul meci de simplu, Simona Halep a învins-o pe Kristina Mladenovic cu 6-3, 6-1.

Duminică sunt programate alte două meciuri se simplu, Halep – Garcia şi Buzărnescu – Mladenovic, urmate de partida de dublu Irina Begu/Monica Niculescu – Caroline Garcia/Kristina Mladenovic.

- Publicitate -

Sursa: agerpres.ro

5de0b55fa4d30d7376_58bfe.jpg

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Accident în Ploiești. Un șofer de 27 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs, miercuri seară, la intersecția...

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...
- Publicitate -