fbpx

Clipboard11.jpg

Doi dintre jucătorii care, în prima parte a sezonului, au făcut parte din lotul petroliştilor, mijlocaşul Claudiu Herea şi fundaşul central Florin Plămadă, şi-au încheiat, în mod oficial, raporturile contractuale cu gruparea ploieşteană. În cazul ambilor, rezilierea înţelegerilor s-a produs prin acordul părţilor.

În actuala ediţie de campionat, Claudiu Herea a bifat 15 apariţii, înscriind de trei ori, în vreme ce Florin Plămadă a evoluat în 15 partide, punctând o dată.

FC Petrolul Ploieşti le mulţumeşte celor doi jucători şi le urează mult succes în cariera viitoare!

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Petrolistul Boldeşti, primul adversar al iernii

Petroliştii au stabilit şi un prim test pentru această perioadă a pregătirilor, ce ar urma să se desfăşoare chiar înainte de plecarea în cantonamentul din Antalya.

Astfel, sâmbătă, 26 ianuarie, începând cu ora 11.00, elevii lui Mugurel Cornăţeanu vor disputa un meci de verificare cu Petrolistul Boldeşti, cel mai probabil pe terenul sintetic de la Parcul Municipal Vest. Desfăşurarea acestui joc va depinde, evident, şi de condiţiile meteorologice de pe parcursul săptămânii viitoare.

Reamintim că, în perioada 28 ianuarie  – 09 februarie, “lupii” se vor afla în Antalya, acolo unde vor pregăti sezonul de primăvară, urmând să dispute şi patru jocuri test.

sursa: fcpetrolul.ro

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg