686069-chirita.jpg

Câştigător al Cupei României cu Petrolul, în 1995, şi al titlului cu Rapid, în 1999, fostul internaţional Daniel Chiriţă (44 de ani) a povestit marţi, în emisiunea ProSport Live, că a participat la meciuri aranjate, cine alcătuia "nucleul dur" al Cooperativei şi cum se blătuiau întâlnirile fără nicio jenă, de faţă cu toată lumea.

Martor ocular şi participant la aceste vremuri pe care, timp îndelungat, lumea fotbalului românesc le-a negat cu înverşunare, Daniel Chiriţă spune că şi acum îşi mai pune întrebări la unele meciuri din Liga 1, când vede, de exemplu, că „o echipă refuză să atace“.

Daniel Chiriță:

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

"Am jucat în meciuri aranjate, eram la Petrolul şi se făceau vreo trei jocuri aranjate pe sezon. Erau echipele, cu tot cu jucători şi conducători, în vestiar. Şi se discuta. Iar eu, chiar dacă eram mai la început, îmi dădeam seama ce se întâmplă... Adică se zicea: <<Azi câştigăm noi la două goluri diferenţă>>. Erau înţelegeri tur-retur:  <<Eu câştig la mine acasă, tu la tine>>. Erau Petrolul, Bistriţa, Ceahlăul şi U Cluj... La Bistriţa era nea Jean Pădureanu, la Petrolul erau fraţii Dero, adică Ion Radu şi Mihai Cristache. Mai era şi Romică Paşcu, la Braşov...".

Detalii și VIDEO pe prosport.ro


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.