IMG_3284.jpg

Deşi a condus la pauză în derbiul de la Clinceni, după golul marcat de către Grecu (42), Petrolul s-a întors cu mâna goală din ultima deplasare a turului, pierzând cu 2-1 pe terenul Academicăi. Amfitrionii au întors rezultatul cu „dubla” lui Robert Ion (54, 65), trimiţându-i totodată pe „lupi” în afara podiumului la jumătatea campionatului.

Petrolul a terminat turul la Clinceni, cu o partidă ce urma să aibă o influenţă majoră în economia clasamentului Ligii 2 Casa Pariurilor. Pentru „lupi”, victoria ar fi însemnat consolidarea poziţiei de pe podium, în vreme ce, cu un rezultat negativ, Academica s-ar fi „rupt” aproape definitiv de plutonul fruntaş, asta după ce, etape bune din turul campionatului, a ocupat chiar fotoliul de lideră a ierarhiei.

Iar meciul n-a început tocmai încurajator pentru elevii lui Tavi Grigore, ilfovenii fiind mai prezenţi în joc în prima jumătate de oră, având şi câteva ocazii bune să deschidă scorul. Olariu (5) a reluat cu capul, din marginea careului mic, peste transversală, după un corner bătut de pe dreapta, iar Şut (19) a prins un… şut zdravăn de la 25 de metri, balonul „explodând” în bara din dreapta lui Tordai.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Au fost, poate, momentele cheie ale primei părţi, pentru că, treptat, „lupii” au reuşit să echilibreze disputa şi au cautat să împingă jocul către buturile adverse. Iar, cu două minute înainte de pauză, la o pătrundere pe stânga a lui Ştefănescu, mingea centrată în forţă a ricoşat fericit la GRECU (43), acesta învingându-l, din preajma porţii, pe Vâlceanu.

Petrolul intra, astfel, cu avantaj la cabine şi ar fi trebuit, teoretic, să aibă liniştea necesară pentru a putea gestiona aşa cum trebuie repriza a doua, însă lucrurile aveau să stea exact invers. Defensiva „lupilor” a cedat de două ori după reluare, dându-i şansa lui Robert Ion (54 şi 65) să întoarcă scorul, prima dată cu o deviere din 6 metri, după o centrare venită de pe stânga, iar apoi cu o reluare simplă din faţa porţii, după ce Olariu a câştigat un duel cu Cazan.

Finalul n-a mai adus decât o forţare disperată a „lupilor” să restabilească egalitatea, dar fără luciditatea necesară, doar Arnăutu (79) fiind aproape de 2-2, cu o lovitură de cap ce a trecut de puţin pe lângă butul din stânga lui Vâlceanu.

Petrolul pierde, astfel, trei puncte importante şi alunecă de pe podium, complicându-şi totodată situaţia în clasament, iar etapa viitoare va juca tot în deplasare, cu o altă contracandidată, Sportul Snagov.

sursa: fcpetrolul.ro


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Sport
  • Luni, 17 Decembrie 2018
  • De Mihai Popescu

Ultimele vești din tabăra Petrolului Ploiești

Petrolul s-a despărțit de jucătorii Cristian Danci (30 ani) şi Antonio Cruceru (22 ani), cei care şi-au încheiat, astfel, angajamentele parafate la începutul sezonului. Antonio Cruceru a bifat 12...