RPS_3572_1067x800.jpg

Petrolul şi UTA au încheiat nedecis, scor 2-2, după un meci „nebun”, cu răsturnări de scor, cu două penaltiuri, o eliminare, dar şi cu câteva greşeli grave de arbitraj, ce au influenţat în mod clar rezultatul final.

Oaspeţii au marcat golul doi după o fază în care Ciprian Rus a plecat dintr-un ofsaid evident, nesancţionat de către „asistentul” Sebastian Stoianov, iar, cu şase minute înainte de final, „centralul” Florin Miron, aflat la ultimul său joc din carieră, nu a dictat un penalty clar ca lumina zilei la un henţ comis de către Samba Benga!

Petrolul a oprit la cinci seria victoriilor consecutive, remizând cu UTA la capătul unui joc în care „cadourile” făcute oaspeţilor, dar şi greşelile flagrante ale brigăzii de arbitraj, au contribuit din plin la stabilirea rezultatului final. Un meci pe care „lupii” l-au început perfect, cu un gol de generic al lui ŞTEFĂNESCU (12 – şut de la 14 metri, lateral stângă, în vinclul opus), dar care s-a complicat enorm după eroarea lui Antoche (35), fundaşul central pierzând mingea în faţa lui Manea, gafă urmată de un fault comis, la un metru în careu, asupra fundaşului dreapta al arădenilor.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Penalty şi eliminare, iar Rus (36) a transformat lovitura de pedeapsă şi a întors, practic, cursul unui meci pe care, până la acel moment, Petrolul îl controlase, având şi şansa desprinderii la şutul în transversală al lui Saim Tudor (18).

Imediat după reluare, oaspeţii au trecut în avantaj, atunci când tot Rus (49), aflat într-un ofsaid evident, a plecat de la 40 de metri, într-o cursă pe partea stângă, l-a depăşit, în careu, pe Cazan şi l-a învins, cu un şut la colţu scurt, pe Tordai. Apoi, „centralul” Florin Miron l-a iertat pe David Popa (59) de la un al doilea cartonaş galben, refuzând să „niveleze” raportul numeric, dar nu peste mult timp avea să se restabilească echilibrul pe tabela de marcaj, după ce Laurenţiu Marinescu a fost faultat, în careu, de către Orlic, iar lovitura de pedeapsă a fost fructificată, cu multe emoţii, de către ARNĂUTU (71).

Chiar şi în zece, Petrolul a fost echipa care a căutat victoria într-un final jucat pe contre, iar arbitrul Florin Miron a greşit flagrant încă o dată, atunci când, deşi bine poziţionat, n-a dictat şi un al treilea penalty, la un henţ clar comis în propriul careu de către Samba Benga (84).

S-a terminat, astfel, 2-2, „lupii” ratând şansa de a-şi consolida poziţia în lupta pentru promovare. Petroliştii urcă, momentan, pe primul loc în Liga 2 Casa Pariurilor, la egalitate de puncte cu Chindia Târgovişte, însă aşteaptă desfăşurarea celelorlalte meciuri ale rundei cu numărul 18, pentru a şti, mai apoi, din ce postură vor aborda cele două deplasări succesive, cu Academica Clinceni (marţi, ora 14.00) şi Sportul Snagov (sâmbătă, ora 13.00).


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.