IMG_2663.jpg

Petrolul a pierdut  derbiul de la Cluj, după un meci în care a suferit vreme de peste 90 de minute, iar în prelungiri n-a putut decât să atenueze imaginea unei înfrângeri dureroase. „U” s-a impus cu 3-2, după ce a condus cu 3-0, prin golurile marcate de către Ursu (13) şi Dorin Goga (49, 51), „lupii” reacţionând atunci când nu se mai putea face aproape nimic, cu reuşitele lui Nini Popescu (90+1) şi Claudiu Herea (90+3) .

Petrolul a mers cu speranţe mari la Cluj, forma traversată de cele două rivale în ultimele săptămâni alimentând speranţele ploieştenilor pentru un rezultat pozitiv în fieful principalei contracandidate din lupta pentru promovare. Iar faptul că „lupii” vizau toate cele trei puncte puncte puse în joc a fost „trădat” şi de formula de start gândită de către Leo Grozavu, tehnicianul „galben-albaştrilor” încercând să-şi surprindă adversarul cu un 3-4-3 ofensiv, folosit în premieră în acest sezon.

„Găzarii” n-au început rău, s-au aşezat din start în jumătatea adversă, dar elanul le-a fost tăiat de un gol primit copilăreşte, la o fază ce nu anunţa, practic nimic. Era minutul 13, atunci când, la o minge lungă a clujenilor, Tordai a ieşit să degajeze, dar a alunecat în marginea careului de 16 metri, iar Ursu a profitat şi, rămas cu mingea la picior şi cu poarta goală în faţă, a îndeplinit o simplă formalitate.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„U” trecea, astfel, în avantaj fără să facă prea mult efort, şi o obliga pe Petrolul să-şi schimbe prematur planurile şi să alerge după egalare. Doar că, până la pauză, în ciuda unei dominări teritoriale, „lupii” n-au creat nimic periculos la poarta apărată de către Dur Bozoancă, deşi au beneficiat de o serie de lovituri libere din preajma careului amfitrionilor, rămase, însă, fără vreun rezultat.

Toate speranţele într-o întoarce a rezultatului s-au năruit, apoi, într-un debut de coşmar al părţii secunde. În doar două minute, defensiva petroliştilor a fost franjuri de două acţiuni rapide ale gazdelor, ambele având acelaşi scenariu: centrare din flanc, prima dată de pe dreapta, a doua oară de pe stânga, pentru execuţiile „căpitanului” Dorin Goga (49, 51), găsit de fiecare dată nepermis de liber în faţa porţii.

Ploieştenii au încercat să se ridice de la podea, ajutaţi şi de faptul că amfitrionii au rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Doru Dumitrescu (61), iar după mai bine de o oră de joc au apărut şi primele ocazii la poarta clujeană. Lumu (65) a şutat din lateral dreapta, însă Dur Bozoancă a reuşit să respingă, apoi Ghinga (66) n-a găsit ţinta cu o execuţie de la 16 metri, şi Ţigănaşu (89) a ţintit bara cu un „trasor” expediat de la 30 de metri. Dincolo de minutul 90 au venit şi golurile ploieştene, marcate de către NINI POPESCU (90+1), cu un şut de la 25 de metri, lateral dreapta, ce l-a surprins pe portarul gazdelor, şi CLAUDIU HEREA (90+3), cu o reluare din interiorul careului, însă era, deja, prea târziu pentru a se mai putea schimba ceva.

Petrolul a suferit, astfel, un eşec până la urmă dureros, într-un moment în care avea nevoie să-şi confirme şi să-şi întârească poziţia în Liga a II-a, „lupii” rămânându-le, în plus, datori din plin şi celor circa 150 de suporteri care, într-o zi de duminică, au făcut deplasarea până la Cluj pentru a-şi încuraja favoriţii. Respect şi plecăciune!

VIDEO Rezumatul meciului U Cluj-Petrolul Ploiești 3:2

Vineri, cu Aerostar Bacău pe „Ilie Oană”

După înfrângerea drastică suferită la Cluj, Petrolul a alunecat de pe podiumul clasamentului la zi al Ligii 2 Casa Pariurilor. Echipa lui Leo Grozavu ocupă, acum, poziţia a 4-a, cu un total de 16 puncte, la patru distanţă de prima clasată, Sportul Snagov, două de Academica Clinceni şi unul faţă de Pandurii Tg. Jiu.

În etapa viitoare, FC Petrolul va juca pe „Ilie Oană”, cu Aerostar Bacău. Partida se va disputa vineri, 28 septembrie, începând cu ora 18.00.

sursa: fcpetrolul.ro


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.