videoDeşi au trecut 36 de ore de la incindentele petrecute la meciul Petrolul-Steaua, jandarmii nu au identificat până acum decât o persoană care a vrut să pătrundă pe teren alături de huliganul Dragoş Enache. Iar lucrul acesta a fost posibil după ce jandarmii au urmărit secvenţele transmise de Digisport cu incidentul respectiv şi nu filmările camerelor video de monitorizare instalate în incinta stadionului Ilie Oană. Atât prefectul de Prahova, Adrian Dobre, cât şi Ştefan Burlacu, comandantul Brigăzii Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” din Ploieşti, au recunoscut că identificarea huliganilor care au aruncat cu petarde în teren este foarte dificilă.  Iar de vină pentru această situaţie este mai ales sistemul de monitorizare instalat pe stadionul „Ilie Oană”, ieftin şi ineficient, potrivit tolo.ro, care citează surse din Jandarmerie.  Şeful jandarmilor ploieşteni a mai dat vina şi pe bannerele suporterilor, la adăpostul cărora aceştia au aruncat cu petarde, una dintre ele ajungând pe teren şi rănindu-l pe portarul Stelei, însă nu a putut oferi explicaţii despre modul în care materialele pirotehnice au fost introduse pe stadion. Nu ştiu cum au ajuns petardele în peluza suporterilor. Noi am făcut filtre cu percheziţii sumare, însă firma de pază trebuia să asigure controlul corporal la filtrul final, de la intrarea în stadion, a declaratŞtefan Burlacu, comandantul Brigăzii Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” din Ploieşti. Prefectul de Prahova a solicitat identificarea şi pedepsirea huliganilor de la meciul Petrolul-Steauaa.  „Am cerut Poliţiei şi Jandarmeriei să-i identifice pe toţi cei care au încălcat legea la acea partidă de fotbal”, a declarat prefectul Adrian Dobre.


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

MAGIC FM red and white6.jpg
Galprint