- Publicitate -

Lista blocurilor din Ploieşti care vor reabilitate termic anul acesta

Data:

reabilitareIzolarea termică a blocurilor propusă de municipalitatea ploieşteană a trezit interes în rândul firmelor de profil. Asta, probabil, şi pentru că edilii locali au dat asigurări că lucrările vor fi finanţate, în sensul că, printr-o rectificare de buget au fost alocate parte din sumele necesare. Diferenţa ar urma să fie acoperită de la bugetul de stat, prin alocări efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Valoarea estimativă a lucrărilor de reabilitare termică propuse în acest an se cifrează la peste 52,7 milioane de lei, fără TVA. Şi, ca noutate, chiar dacă suma este destul de mare procedura de atribuire a contractelor nu a fost licitaţia electronică, ci, prin depunere de cereri de oferte, ca urmare a ultimelor modificări legislative în domeniu. Municipalitatea a stabilit ca ofertele să fie realizate pentru zece loturi de imobile situate în zonele Nord, Malu Roşu, Vest I şi Vest II. Comisia de evaluare compusă din reprezentanţi ai municipalităţii, a procedat săptămâna trecută, timp de două zile, la deschiderea ofertelor. Opt s-au arătat interesate să execute aceste lucrări, acestea depunând oferte pentru mai multe loturi. A existat un singur caz, pentru un singur lot, în care oferta unui operator economic a fost respinsă pe motiv că aceasta a fost depusă după termenul limită stabilit de autoritatea contractantă. În zona Nord, de exemplu, pentru cele două loturi, trei societăţi au depus oferte, pentru blocurile din Malu Roşu – cinci operatori economici, Vest 1 – şapte firme, iar pentru Vest II – cinci. Tot ca noutate, până pe 5 iulie, dată stabilită pentru depunerea, respectiv deschiderea ofertelor, la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) nu a fost depusă nicio contestaţie împotriva documentaţiei de atribuire, clarificărilor şi răspunsurilor la solicitările de clarificări elaborate şi comunicate de autoritatea contractantă. „Programul de reabilitare termică este în grafic. Au fost deschise ofertele pentru cele patru zone, Malu Roşu, Nord, Vest I şi Vest II, iar acum acestea sunt analizate de membrii Comisiei, ne-a declarat viceprimarul municipiului Ploieşti Cătălina Bozianu, preşedintele Comisiei. Sursa> telegrafuldeprahova.ro

Lista blocurilor care vor fi reabilitate

Zona Nord

Grevă japoneză în școli

Angajații din Educație, membri de sindicat, participă astăzi la o grevă japoneză. Este o formă de protest față de măsurile de austeritate  anunțate de...
- Publicitate -

Lotul I: Blocurile 118,111,110 – strada Găgeni

Lotul II:

Blocurile 101, 102 – Şoseaua Nordului

- Publicitate -

Bl. 18 – Şoseaua Nordului, nr. 24

Zona Malu Roşu

Lotul I :

- Publicitate -

Ce bugetari încasează sporul de stres. Ajunge până la 25%

Patru categorii de angajați la stat primesc un sport de suprasolicitare neuropsihică, cunoscut popular drtept ”spor de stres”. Acesta poate ajunge până la 25%...

Blocul 1 – Şoseaua Vestului, nr. 26,

Blocul 2 – str. Sergent Erou Mateescu Gh. nr 2

Blocul 3 – str. Sergent Erou Mateescu Gh. nr. 4

- Publicitate -

Blocul 4 – str. Sergent Erou Mateescu Gh. nr. 6

Blocul 5 – str. Sergent Erou Mateescu Gh. nr. 8

Lotul II:

- Publicitate -

Blocul 6 – str. Sergent Erou Mateescu Gh. nr 10

Blocul 7 – Sergent Erou Mateescu Gh. nr 12

Blocul 8 – Sergent Erou Mateescu Gh. nr 2 nr. 14

- Publicitate -

Blocul 9 – Sergent Erou Mateescu Gh. nr 2 nr. 16

Blocul 10 Sergent Erou Mateescu Gh. nr 2 nr.18

Lotul III:

- Publicitate -

Blocul 10 E – Şos. Vestului nr. 2

Blocul 10 F – str. Malu Roşu, nr. 126

Blocul 10 G, str. Malu Roşu, nr. 124

Blocul 125E, str. Cosmonauţilor, nr. 6

Blocul 124 E, str. Cosmonauţilor, nr. 2

Zona Vest I:

Lot I:

Blocurile 10, 9B, 9A – Şos. Vestului

Blocul 101 A, B, C, D – Şos. Vestului nr. 20

Blocul 110 A, B – Şos. Vestului, nr. 6

Lot II

Bloc 49 – Şos. Vestului

Bloc 102 A, B, C, D – Şos Vestului, nr. 18

Bloc 103 A,B – Şos Vestului, nr. 4

Blocul 108 A, B, Şos. Vestului, nr. 2

Bloc 109 A, B – Şos. Vestului, nr. 4

Lot III

Blocurile 38 A, 38 B, 39 – str. Anotimpurilor

Blocul M8 – str. Soldat Erou Arhip Nicolae nr. 5B

Blocul M14 – str. Soldat Erou Arhip Nicolae nr. 1A

Vest II

Lot I

Bloc 138 – str. Bahluiului, nr. 1

Bloc 130 – str. Bahluiului, nr. 2

Bloc 144 A, B, C, str. Bahluiului, nr. 4

Bloc 145 A, B, C str. Bahluiului, nr. 6

Bloc 146 – str. Bahluiului, nr. 8

Lot II

Bloc 147 – str. Bahluiului, nr. 10

Bloc 148 – str. Bahluiului, nr. 10 A

Bloc 7 A1 – Aleea Mureş nr. 4

Bloc 7 A2 Aleea Mureş nr. 2

Bloc 17 str. Mărăşeşti nr. 273

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Ce mai fac foștii primari ai Ploieștiului (I)

Istoria Ploieștiului după 1990 a cunoscut numeroase perioade zbuciumate....

Cum arată viața în Prahova unde apa e cu porția, dar factura întreagă

A venit vara, au venit și opririle de apă...

A eșuat evacuarea parțială a lacului barajului Paltinu VIDEO

În această dimineață era programată o evacuare parțială și...

De ce avem invazie de fluturi în țară. Ce spun specialiștii

De câteva zile, în întreaga țară, este o adevărată...

Pacienții centrului social din Boldești riscă să ajungă în stradă

Unitatea de Asistență Medico-Socială sau Centrul Social de la...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Ploieșteanul care și-a agresat fosta soție a fost arestat

Cazurile de ”violență domestică” sunt din ce în ce...

”M-a orbit soarele”, motivul accidentului de Centura de Vest

Miercuri, aproape de ora 19, șoferul unui autovehicul a...

Ce poate face în weekend, la Ploiești, o familie cu copii

Ce poate face o familie în weekend, la Ploiești?...

Bloc vechi din Ploiești, transformat în clădire modernă FOTO

„Se spune că omul sfințește locul”, iar vechiul proverb...

Ce bugetari încasează sporul de stres. Ajunge până la 25%

Patru categorii de angajați la stat primesc un sport...
- Publicitate -

Emisiuni

Povești care inspiră, la Bizz.Club Ploiești

Călin Iepure - CEO BIZZ.CLUB România a fost invitatul...

Se scumpește energia electrică! Facturi duble după 1 iulie

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum execută „politrucii” cultura și învățământul prahovean

Se agită apele în frumosul și bogatul județ Prahova,...

PSD obține „rotativa”. Deci ne îngroapă în continuare

Am scris și am fost criticată de cititori pentru...

Nu pensiile speciale sunt cea mai mare problemă a bugetului

Înainte de a vă inflama din cauza titlului, vă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Ce bugetari încasează sporul de stres. Ajunge până la 25%

Patru categorii de angajați la stat primesc un sport...

Puține prahovence cer ajutor când sunt bătute de parteneri

O tânără de 22 de ani, însărcinată, a fost...

Forță de muncă în spatele gratiilor, la Penitenciarul Ploiești

Penitenciarul Ploiești intenționează să-și extindă colaborarea cu firme, asociații...

Astăzi au loc evacuări de apă din lacul barajului Paltinu

Astăzi au loc manevre de golire parțială controlată a...
- Publicitate -

Cum pot obține indemnizație de șomaj absolvenții din 2025

Absolvenții de învățământ din promoția 2025 pot beneficia de...

Admitere. Penitenciarul de Femei Târgșor recrutează candidaţi

Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou recrutează candidaţi...

Sindicatele din educație, la negocieri pentru a opri protestul

Ministerul Educației, Daniel David, a chemat la discuții cele...

Tichete de ajutor pentru plata facturii la energie

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat duminică, 15 iunie...