Timp de cinci zile, 32 de liceeni de la mai multe colegii vor participa la o excursie în Capitalele Unirii, eveniment organizat Primăria Ploiești în cadrul proiectului „Caută eroii la tine acasă”.
Cei 32 de liceeni de la Colegiul Național IL Caragiale, Colegiul Național „Mihai Viteazul””, Colegiul Național „Al. I. Cuza”, Colegiul Național „Jean Monnet”, Colegiul Național „Nichita Stănescu” și Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, însoțiți de profesori și reprezentanți ai Fundațiilor „Constantin Stere”, „Pro Basarabia și Bucovina” și „Cultul Eroilor”, au plecat joi dimineață spre Capitalele Unirii. Traseul va include vizitarea localităților Iași, Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia.
Prima parte a proiectului a fost demarată de municipalitate încă din anul 2016, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, și a constat într-o dezbatere pe teme istorice. Ca premiu, municipalitatea ploieșteană a decis organizarea unor excursii în Capitalele Unirii.
Excursia „Capitalele Unirii la Centenar – 2018” se desfășoară în perioada 31 mai – 4 iunie 2018, fiind pentru a doua oară când Primăria Ploiești organizează un astfel de eveniment, care are drept scop cunoașterea și mai bine a istoriei țării.