Concert pascal la Filarmonica Ploiești
- Scris de Roxana Tănase
- |
Primăria, Casa de Cultură “I.L. Caragiale” și Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești au lansat o invitație specială. Duminică, 15 aprilie, de la ora 19.00, în Sala ”Ion Baciu” a Filarmonicii, ploieștenii sunt invitați la un Concert Pascal în Săptămâna Luminată.
Spectacolul este oferit de Corala ”Paul Constantinescu” a Casei de Cultură ”I.L. Caragiale”, dirijată de Cristian Boldorea, Corul de copii "Allegrezza" al Colegiului de Artă "Carmen Sylva" din Ploieşti, dirijat de Mihail Nae şi Corul Psaltic al Protoieriei Ploiești, condus de pr. Toma Dumitru. Corala „Paul Constantinescu”, unul dintre cele mai importante ansabluri ploieștene, a obţinut, de-a lungul vremii, numeroase premii, trofee şi distincţii de mare valoare, a precizat Primăria Ploiești.
„Recent reveniți de la Olimpiada Națională de Coruri de la Piatra Neamț, unde au obținut Premiul Special, copiii corului "Allegrezza" vor urca și ei pe scena sălii de concerte "Ion Baciu" a Filarmonicii Ploieştene. Seara se va încheia cu recitalul Corului Psaltic al Protoieriei Ploiești, condus de pr. Toma Dumitru, binecunoscut publicului iubitor de muzică bizantină”, se arată înn comunicatul de presă al Primăriei Ploiești.
Administrație
Ploieștenii prinși că au aruncat pe jos coji de semințe în parcuri vor fi obligați să măture
Măsura s-a dovedit eficientă și în anii trecuți, spun polițiștii locali, care cred că ploieștenii care aruncă pe jos cojile de la semințe vor evita pe viitor să mai lase mizerie în parcurile din...