spot_img
- Publicitate -

”Perlele” elevilor la Testarea Națională 2011

Data:

perle_elevi_31945700Unii elevi care au susţinut anul acesta examene în cadrul evaluării naţionale au dat dovadă de umor ce-i drept involutar! De exemplu, un elev de clasa a opta: Această operă aparţine speciei literare deoarece în operă sunt feciori de împărat, boieri, chiar şi feţi-frumoşi, ceea ce în lumea reală nu mai sunt.

În viziunea unor absolvenţi de clasa a VIII-a, Basmul este o specie în care binele şi răul sunt în război. Un alt elev scrie: textul citat aparţine speciei literare a basmului deoarece scrisul este unul moale în tonuri calde. Chiar dacă tinerii au avut de comentat un citat dintr-un basm scris de Ion Slavici, unul dintre şcolari scrie că autorul e anonim şi acest basm este alcătuit de la gură la gură, de la om la om.  Pentru a înţelege mai bine nivelul redus de dificultate al examenului, vă prezentăm şi celelalte subiecte. Elevii au primit un text ştiinţific, care conţinea răspunsurile unor întrebări de genul:

Care este dimensinea posibilă a meteoriţilor? sau Care este locul în care s-au format.

- Publicitate -

Dar elevii au scris: Meteoriţii s-au format în judeţele Marte şi Jupiter sau Meteoritul a fost descoperit în porbagajul unei maşini şi s-a determinat greutatea acestuia la 12 kg. Ultimul subiect le-a pus la încercare creativitatea. Elevii au avut de făcut o compunere în care să descrie un tablou impresionant din natură, real sau imaginar. Şi au scris că Primăvara înverzesc toate vieţuitoarele, Eram foarte absolvit de acel peisaj miritim sau Pe plajă era multe fete dezbrăcate indecent. Şi absolvenţii de liceu din Republica Moldova i-au pus pe gânduri pe profesori, cu fraze de genul: Semnificaţia motivului ploii – ploaia este motivul ce produce noroiul, Motivul soarelui- soarele ne arată iubita din toate părţile şi toate laturile, Spre fundul poeziei, el ne arată ceva mai bun, Pe fruntea iubitei, fierbinte, poţi face popcorn sau Poetul preferat- Ion Creangă, poezia preferată- Guguţă.

Sursa: Realitatea.net

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Disponibilizări la fabrica Timken din Ploiești

Fabrica Timken din Ploiești trecere printr-o perioadă de reorganizare...

Ce are de ascuns Hidro Prahova? Întrebări la care nu răspunde

De la 1 ianuarie 2025, clienții Hidro Prahova plătesc...

Apel inedit al unui primar: ”Caut meseriași voluntari”

Inițiativă inedită a primarului comunei Păcureți, Ionuț Voicu (PNL)....

Victima publicității false, Andreea Marin, reacționează

Sigur te-au interesat ce impact vor avea asupra ta...

De ce boicotul lui Georgescu a eșuat la Ploiești

Boicotul lui Georgescu nu a avut sorți de izbândă...
- Publicitate -

Știri noi

Mii de prahoveni nu știu cum arată medicul de familie

„Aveți doctor în comună?” La o astfel de întrebare,...

Cum să ai factură mică la curent după eliminarea plafonării

Toți românii așteaptă cu înfrigurare facturile la energie care...

Vânzări mai mari în supermarketuri în ziua boicotului

Apelul suveranistului Călin Georgescu de boicotare a supermarketurilor nu...

Unde găsești uși de calitate în Ploiești. Prețuri promoționale

În perioada 10 februarie – 30 aprilie 2025, showroom-ul...

Superofertă de joburi la angajatori de top din Prahova

Cea de-a patra ediție a târgului de joburi, Bursa...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Boicotul supermarketurilor și minciuna lui Georgescu

Călin Georgescu și-a îndemnat susținătorii să boicoteze marile lanțuri...

Acuzăm medicii, ei pleacă. Cine ne mai tratează?

Sistemul de sănătate în Prahova este ținta criticilor de...

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cum să ai factură mică la curent după eliminarea plafonării

Toți românii așteaptă cu înfrigurare facturile la energie care...

Cină romantică, la preț special, la Restaurant Bulevard Ploiești

Restaurant Bulevard din Ploiești organizează vineri, 14 februarie și...

Lista localităților din Prahova cu rata cea mai mare de șomaj

Rata șomajului în Prahova se menține sub media înregistrată...

Gest de omenie al familiei căreia i-a ars casa din Bereasca

Un incendiu violent a mistuit, sâmbătă, două case în...
- Publicitate -

Starea pompierului rănit în explozia din Bereasca

Un pompier prahovean se zbate între viață și moarte...

Sprijin pentru angajații disponibilizați. Anunțul AJOFM Prahova

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova...

Ger de crapă pietrele în autobuzele TCE, chiar și în cele noi

Noaptea trecută, la Ploiești, temperatura minimă a coborât până...

Cât mai durează valul de frig. Au fost -10 grade la Ploiești

Meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au emis o...