Bulevardul Independenţei a fost gazda unui cros care a avut drept obiectiv dărâmarea barierelor dintre copiii defavorizaţi social şi cei din familii obişnuite. La acţiune au participat peste 200 de copii şi adolescenţi din Ploieşti. Crosul a marcat împlinirea a două decenii de când organizaţia umanitară Concordia activează în România.
Participanţii la acţiune sunt elevii şcolilor din municipiu şi copii recuperaţi social din familii dezorganizate sau defavorizate şi îngrijiţi în casele Concordia. Copiii au alergat pe o distanţă de 500 de metri şi nimeni nu a dat semne de oboseală.
Câştigătorii competiţiei au primit premii din partea organizatorilor şi a sponsorilor, iar pentru performanţa obţinută ocupanţii primelor trei locuri au primit şi aplauzele celor prezenţi.
Fundaţia „Concordia” are în îngrijire, în grupuri de tip familial, peste 400 de copii şi adolescenţi, în case sociale din Ploieşti, Ariceştii-Rahtivani şi Bucureşti. „Concordia” îşi defăşoară activitatea cu sprijinul Ambasadei Austriei la Bucureşti.