- Publicitate -

Aceasta este o fotografie rară a lui Mihai Eminescu

Eminescu foto rara.jpg

Astăzi, 15 ianuarie, este Ziua Culturii Naționale și cea în care s-a născut Mihai Eminescu. O fotografie mai puțin cunoscută a poetului național a fost făcută în Germania, la Dresda, in studioul ”Wilhelm Hoffmann”. Nu este demonstrat, de specialiști, originalitatea portretului, însă merită menționată o descriere a lui Caragiale:

”Eram aşa de fericit că îl văd. Mi se părea un om tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe dintr-o lume necunoscută nouă“. (Vlahuță, ”Amintiri despre Eminescu”)

“ Era o frumusete ! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre: o frunte inalta si senina, niste ochi mari ─ la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare[…]

Asa l-am cunoscut atunci, asa a ramas pana in cele din urma momente bune: vesel si trist; comunicativ si ursuz; bland si aspru; multumindu-se cu nimic si nemultumit intotdeauna de toate; aici de o abstinenta de pustnic, aci apoi lacom de placerile vietii; fugind de oameni si cautandu-i; nepasator ca un batran stoic si iritabil ca o fata nervoasa. Ciudata amestecatura! ─ fericita pentru artist, nenorocita pentru om ! “

text: Ioan POPESCU (Sursa: Ludmila Tălmăzan-Soroca)

Eminescu foto rara.jpg

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Articole asemănătoare

Sunt și ei ”bătrâni și obosiți”. Cum să îi ajutăm? (foto) – Partea a doua

În urmă cu o zi, publicam imaginile surprinse într-un mijloc de transport ploieștean, aparținând TCE (traseul 202), în prim plan fiind doi tineri care...

Un ucrainean a murit, după ce a călcat pe o mină, pe o plajă din Odesa. Venise cu familia la mare, ignorând apelurile autorităților

Autoritățile ucrainene fac apeluri disperate către populație, însă mulți ignoră avertizările legate de minele pe care pot călca, în zone unde aparent nu este...

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

- Publicitate -

Sondaj

V-a plăcut Festivalul Zilele Ploieștiului 2022?

V-a plăcut Festivalul Zilele Ploieștiului 2022?

- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Sunt și ei ”bătrâni și obosiți”. Cum să îi ajutăm? (foto) – Partea a doua

În urmă cu o zi, publicam imaginile surprinse într-un mijloc de transport ploieștean, aparținând TCE (traseul 202), în prim plan fiind doi tineri care...

Un ucrainean a murit, după ce a călcat pe o mină, pe o plajă din Odesa. Venise cu familia la mare, ignorând apelurile autorităților

Autoritățile ucrainene fac apeluri disperate către populație, însă mulți ignoră avertizările legate de minele pe care pot călca, în zone unde aparent nu este...

Rezultatele acțiunii din ultimele două zile, pe șoselele din Prahova – au fost prinși 23 șoferi beți (17 contravenții și două cazuri penale) și...

Pe parcursul a două zile, 10 și 11 iunie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au acționat pe linia principalelor cauze...

Cod galben de inundaţii în bazinele hidrografice Prahova și Teleajen. Posibile depăşiri ale cotelor de atenţie

Hidrologii au emis în duminica Rusaliilor un cod galben de avertizare, valabil pentru mai multe bazine hidrografice din țară, fiind incluse și principalele râuri...

Jurnalistul sportiv Ovidiu Ioanițoaia a suferit un atac vascular cerebral

În momentul în care s-a produs AVC-ul, Ovidiu Ioanițoaia se afla în stațiunea Balcic, din Bulgaria. Din fericire, starea lui este bună, atacul vascular...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -