jucarii-vechi.jpg

O tânără din Ploiești a dezvoltat o afacere cu jucării care, spune ea, primesc a doua șansă. Totul a plecat în urma cu doi ani când Ionelia Fătu s-a gândit să își dezvolte propria activitate comercială.

 

”Totul a plecat de la faptul că în prezent sunt foarte multe magazine cu haine la mâna a doua, dar pentru jucării nu există așa ceva. Bineînțeles vorbim de jucării de calitate, importate din Anglia”, ne-a povestit Ionelia Fătu.

În timp, afacerea s-a dezvoltat, iar acum clienții sunt de toate vârstele. „Avem clienți copii, care vin cu părinții, dar și adulți, mulți fiind chiar colecționari de mașinuțe”, ne-a povestit Ionelia, în vârstă de 32 de ani.

”Mă bucur că afacerea s-a dezvoltat și am reușit chiar să avem clienți fideli”, ne-a mai povestit tânăra. Jucăriile se vând la kilogram, iar prețurile pleacă de la 70 de lei/ kilogram și ajung la 10 lei/ kilogram.

 

În magazinul situat pe strada Nicolae Bălcescu, în spatele fostului Tribunal Prahova, rafturile sunt pline de jucării, de toate dimensiunile... Fire deschisă, Ionelia povestește cum și-a gândit, în urmă cu doi ani, propria afacere, iar acum poate spune că a avut succes... 

IMG-20171020-WA0012.jpg

IMG-20171020-WA0014.jpg