Biserica-SF.-Vineri.jpg

La Biserica “Sfânta Vineri” din Ploiești sunt așteptați, în aceste zile, în pelerinaj mii de credincioși din toate colțurile județului.

 

Astăzi, la ora 17.00, într-un loc special amenajat în curtea bisericii, va fi așezată racla cu părticele din moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi (născută în satul Epivat din Tracia, în secolul al XI-lea) şi ale Sfintei Muceniţe Parascheva de la Roma (117-138 D. Hr.).

Credincioșii sunt așteptați să treacă prin fața raclei pentru a se închina și a spune o rugăciune atât astăzi, cât și mâine, cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva (numită și Sfânta Vineri) și a hramului bisericii, de la ora 7.30, până după lăsarea serii. După cum ne-a precizat preotul Mihai Petre, cu ocazia hramului bisericii, astăzi după amiază va fi adusă în curtea bisericii și o raclă cu moaștele Sfântului Nectarie din Eghina.

Citește continuarea pe ziarulprahova.ro

 

 

 

Social
  • Miercuri, 18 Octombrie 2017
  • De Mihai Popescu

Toamna schimbă foaia. Prognoza meteo

Vremea neobișnuit de caldă din ultima perioadă va continua până duminică, temperaturile maxime înregistrate la Ploiești variind între 23 și 26 de grade. Începnd de săptămâna viitoare temperaturile...