DSC_8453.JPG

Asociația Se Poate a derulat, în perioada 25 august-3 septembrie, proiectul de mobilitate de tineret "Hunting the Truth" în comuna Cerașu din județul Prahova, scopul acestui proiect fiind promovarea instrumentelor utilizate în procesul de combatere a dezinformării.

 

Proiectul a adus în dialog 40 de tineri nerăbdători din diferite țări europene, precum Lituania, Portugalia, Bulgaria, România și Ungaria, care au lucrat în echipe internaționale într-un cadru informal de cunoaștere și învățare.

Daniel Enăchescu, președintele asociației, este de părere că în demersul pe care poți să îl faci în combaterea dezinformării nu este suficient să spui 'Stop fake!', 'Stop fals!', ci să provoci tinerii la o documentare aprofundată în scrierea materialelor de presă, ceea ce a și constituit obiectivul principal al proiectului.

Principalele activități ale proiectului au constat în atelierul "Educație prin informație", care a fost realizat de echipa de implementare și de facilitatorii contractați pentru acest proiect. Beneficiarii au primit informațiile necesare pentru a acumula abilitățile și pentru a atinge obiectivele proiectului prin tehnici de educație informală, dezbateri, discuții deschise și alte metode care vor fi alese de facilitatori. 

 

DSC_8242.JPG

Activitățile au implicat și o parte practică, atunci când tinerii participanți au lucrat în echipe internaționale, care au conceput materiale jurnalistice în domeniul mass-media internaționale și le-au publicat pe o platformă online. Rezultatele beneficiarilor pot fi accesate de publicul larg și tinerii vor fi încurajați să continue eforturile de identificare a surselor de informații de calitate după încheierea activităților proiectului. 

Pe lângă aceste activități, au fost organizate seri culturale, sesiuni de vizionare de filme documentare, urmate de discuții între participanți, dar și vizite culturale la Vălenii de Munte, Muzeul "Nicolae Iorga" și la Brașov, pentru a descoperi câteva obiective turistice românești.

 

Obiectivul proiectului a fost ca printre beneficiari să existe o conștientizare crescândă a necesității de corectare a informațiilor într-o societate dinamică și din ce în ce mai vulnerabilă la acțiunile de propagandă, alimentate de o evaluare slabă a verificării surselor și a informațiilor oferite publicului.

DSC_8190.JPG

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeana prin programul Erasmus+.