Veste bună pentru pensionarii prahoveni. Casa Judeţeană de Pensii a demarat procedura de distribuire a biletelor de tratament în toate staţiunile balneare din ţară, acolo unde există un contract semnat cu Casa Naţională de Pensii.
Dacă în primele trei luni de zile ale acestui an Casa Judeţeană de Pensii Prahova a eliberat bilete de tratament doar pentru staţiunile proprii, din această lună pensionarii prahoveni care intenţionează să plece într-o staţiune balneară o pot face în oricare locaţie din ţară, în limita biletelor disponibile. Până în momentul de faţă aproape 4.000 de pensionari prahoveni şi-au exprimat în scris intenţia de a rezerva un astfel de bilet. Chiar şi aşa, încă mai sunt bilete nedistribuite. Cei care intenţionează să plece într-o staţiune balneară anul acesta pot primi informaţii suplimentare, în aceste zile, la Ghişeul pentru bilete de tratament al Casei Judeţene de Pensii Prahova.
Sursa: Știrile Alpha TV Ploiești
Cum ți se pare subiectul?