erou-ploiesti.png

Mai mulți cititori ai observatorulph.ro l-au identificat pe eroul zilei din Ploiești.

 

Acesta se numește Marius Jurcan și, potrivit apropiaților, este un tip jovial, iubitor de animale de companie.

Reamintim că, în această dimineață, Marius Jurcan a acordat primul ajutor unui bărbat de 71 de ani, căruia i-a venit rău în zona Halelor Centrale, până la venirea unui echipaj al Ambulanței. Victima a suferit un accident vascular, iar prin cădere s-a ales și cu un traumatism cranian. A fost transportat la unitatea de primiri urgențe a spitalului județean pentru investigații medicale amănunțite.