Tânăra care a murit după ce a căzut, sâmbătă după-amiază, într-o prăpastie pe Jepii Mici, în Munţii Bucegi, era absolventă a Academiei Militare Tehnice.
Mădălina Itu se afla în stop cardio-respirator în momentul când a fost găsită de salvamontiștii din Bușteni, fiind coborâtă de pe munte şi dusă la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Sinaia în timpul efectuării manevrelor de resuscitare, conform datelor furnizate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova.
În urma impactului cu stâncile, fata a suferit leziuni foarte grave, respectiv un traumatism cranio-cerebral grav, traumatism forte la nivel toraco-abdominal, o plagă de aproximativ 20 cm în regiunea hipogastrică, fracturi deschise la nivelul şoldului şi piciorului, leziuni care au condus ulterior la deces.
Mădălina Itu terminase studiile Academiei Militare Tehnice în cursul anului trecut, iar acum urma un master şi în paralel lucra în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Corpul neînsufleţit va fi adus la Boroaia astăzi, iar înmormântarea va avea loc în cimitirul din sat cel mai probabil miercuri sau joi.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava