După experienţa neplăcută de la Regina Nopţii , am  vrut să vă surprind cu o cronică favorabilă, dar nu a fost să fie. Din nefericire, am o nouă filă din povestea prahoveană despre educaţie, bun simţ şi marea diferenţă dintre reclamă şi realitate.
Într-o bună zi cu soare mi-am sunat prietenii de “pahar şi tacâm“ şi le-am propus o ieşire cu soţiile, de data asta sperând că nu vom da greş. Am ales ca destinaţie Restaurantul Casa Seciu, deoarece  m-a exasperat reclama care rula  excesiv pe postul de radio din maşina mea, dar şi datorită faptului că mă năpădiseră unele amintiri din copilărie de pe vremea când scoteam gacicile la masă ”sus la Crama Seciu“ ca să le ameţesc pe serpentinele de pe deal. Am stabilim să ne întâlnim a doua zi la ora 14 să mergem la pomul laudat .
Zis şi făcut. “Fix“ la ora 14:02 am ajuns la locul de întâlnire şi am plecat spre Seciu. Am ajuns în parcare unde am observat o dubiţă a unei televiziuni locale şi câteva maşini, cam multe pentru ora respectivă într-o zi de miercuri. Când am vrut să urcăm în  restaurantul de la etaj, ne-am lămurit ce era cu aglomeraţia din parcare. Se făcea o filmare… Am fost îndrumaţi către sala de jos. Am intrat cu toţii în sala de jos unde bătea vântul atât la propriu cât şi la figurat. Cum am intrat, în stânga am găsit o sală mare şi lungă, cu mese de 12 persoane, iar în dreapta un hol cu o oglindă pe perete. În rest, pustiu. În afara unei doamne îmbrăcate în costum popular, care se afla pe hol (doamna despre care iniţial am crezut că este manechin pentru că stătea nemişcată şi se zgâia în oglindă). Chiar am zis :“Uite ce proşti şi ăştia au pus manechinul cu spatele la intrare şi cu faţa la oglindă“. ”Strigaţi în sala mare că vine cineva“, ne-a sugerat doamna. Am mai intrat încă odată în sala mare unde m-am uitat mai atent . Era o uşă deschisă, care dădea într-o altă sală imensă, cu multe mese şi cu scaunele aşezate pe mese. Când începusem să ne simţim mai singuri şi mai îngheţaţi decât într-o criptă, apare dintr-o bucătărie o doamnă ospătar care ne pofteşte în sala cu mese de 12 persoane .“Păi suntem doar 6 , vrem o masă de 6 persoane”.  Bineînţeles că nu am avut de ales şi ne-am aşezat la o masă de 12. Ce să mai zic, o atmosferă de şantier …
Doamna ospătar ne-a adus 2 meniuri pentru toţi 6, pe care le-a dat bărbaţilor. Am fost obraznic şi am rugat-o pe doamnă să ne aducă fiecăruia câte un meniu. De asemenea, am rugat-o să aprindă şi o lumină  şi poate dă drumul şi la un calorifer ca murim de frig chiar si imbracati .
Doamna s-a conformat şi ne-a adus 6 meniuri şi a aprins şi o lumină, dar ne-a spus că nu are ce face cu căldura că astea sunt condiţiile şi că ne-am aşezat noi prea la geam. Vă daţi seama că am supus la vot altenativa de a pleca IMEDIAT din acea locaţie ‘mirifică’. Rezultatul a fost de 6-0 în favoarea plecării. Ciudat este fapul că eu am fost cel care a dat tonul, asta în condiţiile în care  eu am ales localul şi mai mult decât atât eram rupt de foame .
Tati, nea patroane, ne mai vedem la vară, când vine căldura ca să am ce scrie şi despre mâncărică.
Daca aţi avut şi voi experienţe mai mult sau mai puţin plăcute în restaurantele prahovene aştept sugestii la adresa de mail papa.nasu@yahoo.com. Promit că mă voi deplasa şi eu cu pixu-n mână şi cu burta goală.