Nu cred că în urma unei ieşiri la restaurant a plecat cineva fără a trage o concluzie despre felurile de mâncare, preţuri, servire sau chiar despre toaletă. Având ocazia să iau masa în diverse restaurante din ţară şi nu numai, nu mă pot abţine să nu fac o comparaţie cu restaurantele din judeţul nostru.
Ideea de a şi scrie despre oferta de meniuri disponibile în zonă mi-a venit în urma ultimei mese luate „în oraş”, şi nu pentru că aş fi vreun expert culinar, ci pentru că vorba bancului, de banii mei vreau să mă distrez numai eu. Am ales să semnez această rubrică cu pseudonimul PapaNaşu’ de frica soţiei care nu trebuie să afle că eu mănânc şi în altă parte decât acasă, pe motiv că sunt la cura de slăbire.
Patronii de restaurante ar trebui să mă considere un bun prieten deoarece din criticile pe care le voi aduce afacerii lor vor putea să vadă şi punctul de vedere al celor ce le calcă pragul. Şi astfel vor putea face diferenţa între profitul încasat şi gradul de mulţumire al clientului.
Să purcedem deci.
Fiind un băiat educat în spiritul respectării instituţiilor şi cum ştim cu toţii că familia este instituţia de bază, am decis împreună cu doi buni prieteni să ne scoatem soţiile în oraş să luăm masa. Am ales restaurantul Regina Nopţii Păuleşti. De ce? Păi pentru că de obicei mai mâncăm la Regina Nopţii 1 unde am fost mereu mulţumiţi, dar acum cu Luna Femeii am vrut să le scoatem pe doamne din oraş şi nu foarte departe că este scumpă benzina…
Fix la ora 14 ne-am înfiinţat la Porţiile Raiului. Trei familii tinere şi vesele toţi bucuroşi că avem mămici şi soacre de gaşcă care s-au sacrificat să stea cu copiii. O după-amiază care promitea ….
Ne-am aşezat la o masă unde în scurt timp a venit un ospătar cu meniul. Ne-am decis relativ repede de data aceasta. I-am pus băiatului câteva întrebări despre garnitura de la friptura de vită moment în care a început distracţia. Prima dată s-a uitat la noi ca viţelul la poarta nouă, în cele din urmă scoţând câteva onomatopee . “Şefu, are sos garnitura? Simplu, da sau nu ?” l-am întrebat . “Aaaa ,mmm, mda ,aaa…”, a mormăit el în timp ce-şi dădea ochii peste cap gen Edith Piaf.
În surdină se auzea în colţul celălalt al încăperii o muzică românească veche ce te–ar fi uns pe suflet dacă ai fi auzit-o şi la masă şi nu doar în drumul spre toaletă. “Şefu, puţină muzică şi la noi se poate?” Nu mi-a răspuns, dar în semn că m-a auzit a început să se uite cu atenţie pe sus, căutând o boxă, ceva….
Hopa, vin ciorbiţele…. Burtă, fasole şi borş de peşte. Dezamăgire totală, trei feluri de ciorbă, niciunul mulţumitor. Toate au fost zeamă lungă, iar a mea, cea de fasole a fost cu costiţă nu cu ciolan afumat aşa cum se jurase ospătarul pe Gheorghiţă… Iar borşul a fost de-a dreptul senzaţional pentru o cârciumă de fiţe cum se pretinde stabilimentul de la Păuleşti: era făcut din tacâmuri (oase, în caz ca Gheorghiţă, patronul, nu a degustat vreodată aşa o trufanda) de peşte. Parol!
La felul doi alte surprize. Vita cu sos a fost de fapt carne fiartă cu cartofi natur şi morcovi fierţi şi bineînţeles fără sos. Cartofii au fost unii la prima mână, unii la mâna a doua şi unii ceva mai veterani, de la vreo nuntă de sâmbătă. Erau în trei culori: albi, galbeni şi portocalii şi de consistente diferite. Pastrama mea de oaie avea gust de bivol mai degrabă şi textură de gumă de mestecat. Am încercat să fac baloane măcar, dar nu mi-au ieşit decât spume. Crapul a fost cel care l-a mulţumit pe prietenul meu Mihai singurul dealtfel care a dat o notă de trecere bucătarului. Vita Stroganoff a fost mai mult o tocăniţa în sos tomat cu gust de… plecare. Vă daţi seama că în aceste condiţii nu am mai încercat desertul, dar am cerut cafele, ceea ce s-a dovedit a fi o insistenţă în prostie. Cea mai proastă cafea pe care am băut-o de la Ceauşescu încoace. Nici cu capuccino nu se pot lăuda, acesta fiind un fel de lapte praf cu cacao.
Vinul casei în schimb a fost foarte bun, atât cel alb cât şi cel roşu. Şi lipiile merită o notă bună. Toaleta este OK. Dar surpriză! Nu au apă caldă.
Las la urmă capitolul preţuri intenţionat. Dacă mâncarea ar fi fost gustoasă, preţurile ar fi fost normale.
Am aflat cu stupoare ca băiatul care ne servea este şeful de sală, onoare pe care nu o meritam şi nici nu ne-o doream. Vi-l descriu pe scurt pentru a-l evita în cazul în care vă aventuraţi pe la Regina Nopţii Păuleşti. Un malac cu faţă de mecanic auto şi cu atitudine de SPP-ist, fără simţul umorului, acru şi neserviabil. Ştiu că pentru mulţi patroni de restaurante nu prea contează atitudinea angajatului faţă de client atâta timp cât profitul curge, dar a cam sosit vremea să conteze întrucât consumatorul neaoş s-a mai cizelat puţin şi a început să aibă pretenţii. Şi Slavă Domnului în domeniul acesta concurenţa este mare.
Dacă aţi avut şi voi experienţe mai mult sau mai puţin plăcute în restaurantele prahovene aştept sugestii la adresa de mail papa.nasu@yahoo.com. Promit că mă voi deplasa şi eu cu pixu-n mână şi cu burta goală.
