Prahova se află sub cod portocaliu de ger, temperatura prognozată la Ploiești pentru această noapte fiind de -19 grade.
Vremea se va menţine geroasă până miercuri, cu temperaturi maxime cuprinse între -10 şi -7 grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între -15 și -19 grade, mai scăzute în zona de munte.
De miercuri, temperaturile vor mai creşte, maxima ajungând la -2 grade, iar minima nu va scădea sub -13.
Temperaturile vor deveni pozitive abia vineri, când la Ploiești sunt așteptate 2 grade Celsius.
Marți și miercuri sunt așteptate ninsori importante cantitativ, stratul de zăpadă fiind estimat la 20 cm.