- Publicitate -

Pensionarii militari din Prahova dau guvernul în judecată

veteraniCadrele militare în rezervă au depus ieri, la Tribunalul Prahova, 100 de dosare prin care contestă decizia Executivului de a le recalcula şi diminua pensile. Foştii militari speră ca prin această acţiune să îşi recupereze drepturile băneşti, dar mai ales onoarea, care, susţin ei, le-a fost pătată.
Însoţiţi de un avocat, reprezentanţiii Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, filiala Prahova,  au depus la Tribunalul Prahova 100 de dosare prin care contestă deciziile de recalculare a pensiilor militare. „Aceste dosare reprezintă contestaţia fiecărui pensionar militar în parte. Depunerea de astăzi este doar o primă parte a dosarelor. Fiecare decizie de contestare are un principal şi un subsidar, iar fiecare pensionar va cere anularea acelor decizii care au vizat recalculările de pensii”, ne-a declarat Anca Purghel, avocatul care îi va reprezenta în justiţie pe foştii militari. Conform celor declarate de către reprezentanţii  Sindicatului Cadrelor Militare în Retragere şi în Rezervă, filiala Prahova, la nivelul judeţului există în acest moment peste 500 de militari în rezervă.
De asemenea, acţiune de depunere de astăzi a fost asemănătoarea cu cele de la Tribunalul Bucureşi, unde au fost depuse circa 3000 de dosare. întrebaţi dacă prin acţiunea de ieri se va reuşi recuperarea drepturilor băneşti, pierdute, unul dintre cadrele militare a replicat:  „Sunt convins că avem şanse de izbândă fiindcă totul este făcut ilegal. Dacă nu vom reuşi nimic în România suntem decişi să mergem mai departe unde se ţine cont de legi, iar aceste legi sunt făcute cu cap”, a explicat Cristian Jilăveanu, colonel în rezervă.

 

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

S-a trezit și Consiliul Concurenței! Investigație la producătorii și comercianții de ulei, zahăr și produse lactate

Prețurile au crescut în întreaga lume, majorări motivate de crizele succesive din domeniul sanitar, apoi economic, din cauza războiului din Ucraina... Sunt multe motivele...

Nu e păcăleală de 1 aprilie! Se scumpesc: gazele, energia electrică, țigările și creditele

Dacă în cazul viciilor scumpirile ar trebui să fie un motiv să renunțăm la ele, în cazul utilităților sau creditelor în derulare acestea vor...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

S-a trezit și Consiliul Concurenței! Investigație la producătorii și comercianții de ulei, zahăr și produse lactate

Prețurile au crescut în întreaga lume, majorări motivate de crizele succesive din domeniul sanitar, apoi economic, din cauza războiului din Ucraina... Sunt multe motivele...

Nu e păcăleală de 1 aprilie! Se scumpesc: gazele, energia electrică, țigările și creditele

Dacă în cazul viciilor scumpirile ar trebui să fie un motiv să renunțăm la ele, în cazul utilităților sau creditelor în derulare acestea vor...

Din cauza crizei de medici, SJU Ploiești face schimb de pacienți cu SJU Buzău

Situația crizei de personal din cel mai mare spital din Prahova s-a discutat pe larg la ObservatorulPh Live, la începutul acestei săptămâni. Criza de...

Motivul pentru care România pierde 2,1 miliarde de euro din PNRR. ”Am avut creștere economică mai mare decât estimam”

Sunt peste două miliarde de euro de care România nu va mai beneficia. Suma nu este deloc de neglijat, însă motivul invocat de Ministerul...

SC Hale și Piețe se mută în fosta clădire Peco din Ploiești – VIDEO

Fosta clădire Peco din Ploiești a fost achiziționată de SC Hale și Piețe, în 2012, cu 900.000 de euro. La aproape 11 ani după...
Emisiuni
- Publicitate -