- Publicitate -

Mircea Cosma se opune închiderii spitalelor din Prahova

mircea-cosmaDecizia ministrului Sănătăţii de a comasa şase spitale din Prahova şi de transformarea altor patru în azile de bătrâni este contestată de conducerea Consiliului Judeţean Prahova. Astăzi, preşedintele instituţiei, Mircea Cosma, le va transmite reprezenzanţilor Ministerului Sănătăţii că nu este de acord cu această măsură.
„Vrem să plecăm cu o formulă coerentă la Bucureşti, la conducerea Ministerului Sănătăţii, în care să spunem lucruri clare, că acesta este numărul populaţiei din judeţul Prahova, 820.000-825.000, că nu se pot amputa anumite lucruri din judeţul Prahova numai din dorinţa cuiva”, a declarat Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova. La baza argumentelor cu care se vor prezenta cei de la CJ în faţa ministrului Cseke se află o serie de calcule care demonstrează că numărul paturilor din spitalele prahovene este sub media la nivel naţional şi european.  „Acest număr de paturi trebuie corelat cu două lucruri. În primul rând trebuie să răspundem la întrebarea ce înseamnă spital de monospecialitate, iar în Prahova, prin Hotărâre de Guvern, aceste unităţi au fost trecute în subordinea administraţiilor, şi vorbim de 1.000 de paturi. Dacă excludem aceste paturi, în al doilea rând, Prahova rămâne cu un număr de 2.800, iar situaţia este sub media europeană, nemaivorbind de media pe ţară, de 6,31 de paturi la mia de locuitori”, a adăugat Cosma.

 

 

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Mesaj ro-alert pentru un urs prins într-un gard la Valea Doftanei

Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Prahova a emis în această seară un mesaj RO-ALERT pentru a semnala prezența unui urs în zonele populate. ”Din informațiile...

Ploieștenii reclamă că au caloriferele fierbinți când afară au fost 20 de grade Celsius. Explicația Termo Ploiești

Ploieștenii au reclamat că au caloriferele fierbinți în condițiile în care afară au fost înregistrate 20 de grade Celsius. Termo Ploiești susține că agentul...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Mesaj ro-alert pentru un urs prins într-un gard la Valea Doftanei

Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Prahova a emis în această seară un mesaj RO-ALERT pentru a semnala prezența unui urs în zonele populate. ”Din informațiile...

Ploieștenii reclamă că au caloriferele fierbinți când afară au fost 20 de grade Celsius. Explicația Termo Ploiești

Ploieștenii au reclamat că au caloriferele fierbinți în condițiile în care afară au fost înregistrate 20 de grade Celsius. Termo Ploiești susține că agentul...

Un polițist local din Gura Vitioarei i-a făcut propuneri indecente unei persoane, deși i-a spus că este elevă de 16 ani

Un polițist local de 47 de ani, din Gura Vitioarei, a demisionat după ce a purtat o discuție mai mult decât indecentă pe mesageria...

Primarul din Câmpina a făcut o demonstrație de arte marțiale în fața elevilor [VIDEO]

Primarul orașului Câmpina, Alin Moldoveanu, a făcut o demonstrație de arte marțiale în cadrul proiectului Erasmus intitulat ”All different, all equal”, găzduit de Școala...

Cafenea Starbucks din București, închisă de comisarii ANPC. Ce nereguli au găsit [FOTO]

Comisarii ANPC au închis o cafenea din lanțul Starbucks din incinta București Mall, din sectorul 3 al Capitalei. Condițiile de preparare și vânzare a...
Emisiuni
- Publicitate -