mort

Anchetatorii au stabilit că Lucica Grozea  (64 de ani) și-a ucis fiul de 41 de ani, Lucian Mitrănuș (foto), cu ciocanul, în noaptea de 2 spre 3 octombrie.

Femeia a mutat cadavrul în mai multe locuri din gospodărie, până când l-a îngropat în curtea casei de pe strada Rovine. Abia luni, 17 octombrie, cuprinsăd e remușcări, femeia s-a autodenunțat la poliție.

 

Chiar dacă suspecta și-a recunoscut fapta, aceasta susține că a recurs la acest gest pentru că era bătută de fiul său.

Detalii aici:  Ce le-a spus procurorilor mama din Ploiești care și-a ucis fiul cu ciocanul

Vecinii sunt însă de altă părere.

 

Procurorii au reținut-o pe Lucica Grozea în această dimineață, după o audiere maraton care a durat aproape 10 ore și vor propune instanței arestarea sa preventivă. 

Filmul crimei din Ploiești. Cum și-a ucis mama fiul

Ei o acuză pe femeie de omor calificat asupra unui membru de familie, cu premeditare, pedeapsa prevăzută de Codul Penal în acest caz fiind de 25 de ani de închisoare.