muzeul satesc sangeru

Anul acesta Muzeul Sătesc Sângeru, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, şi-a deschis porţile pentru a primi elevii Liceului Tehnologic din comună la evenimentul prilejuit de cea de-a XXXIX-a ediţie a Zilei Internaţionale a Muzeelor, tema fiind „Muzeele prahovene şi influenţa acestora asupra comunităţii”.

 

Elevii însoţiţi de cadre didactice, domnul director Florin Dinoiu, precum şi de doamnele profesoare Maria Liliana Ioniţă şi Oana Dinu, au participat cu viu interes la matineul muzeal, care s-a transformat într-un dialog plin de culoare, tema fiind pe placul prticipanţilor. Activitatea, impresionantă prin bogatul conţinut, a adus în atenţia tuturor importanţa istoriei locale, a monumentelor, a patrimoniului imaterial – tradiţiile, toate făcând parte din peisajul cultural atât al zonei, cât şi al poporului român.

Credinţa şi istoria şi-au dat întâlnire, încă o dată, la Muzeul sătesc Sângeru, un punct muzeal pe harta prahoveană, care poate fi vizitat de toţi cei care doresc să înţeleagă importanţa vieţii şi artei rurale.

 

 

Național
  • Luni, 18 Septembrie 2017
  • De Georgiana Kelemen

Școli închise din cauza furtunii

Din cauza stricăciunilor provocate de vijelie, cursurile din mai multe unităţi de învăţământ au fost suspendate astăzi. Astfel de situaţii se înregistrează în şcoli din Timiş, Bihor şi Maramureş. În...