- Publicitate -

Sărbătoare regală la Castelul Peleș. O întoarcere în secolul XX

sinaia peles4

Mii de persoane de toate vârstele au participat, marți, la ceremoniile organizate la Castelul Peleș din Sinaia cu ocazia sărbătoririi Coroanei Române la 150 de ani, un adevărat „regal vestimentar” desfășurându-se în timpul manifestărilor, iar unii dintre participanți sărbătorind cu ochii în lacrimi și cu gândul la vremuri demult apuse.

- Publicitate -

Șirul evenimentelor a fost deschis de momentul solemn al arborării la Castelul Peleș, pentru prima dată după 1947, a Stindardului Regal, în prezența Custodelui Coroanei, principesa Margareta, și a altor membri ai Casei Regale. Ulterior, principesa Margareta a acordat premiile câștigătorilor ediției a cincea a Maratonului Regal, programul fiind continuat cu tradiționala Garden Party. 

Terasa Castelului Peleș, dar și peluza au fost arhipline, aproximativ 5.000 de persoane din toată țara participând la evenimentul care a inclus un recital de o oră al Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale, dar și un concert de gală susținut de orchestra lărgită a Cameratei Regale. 

Toalete dintre cele mai variate ale doamnelor și domnișoarelor au constituit un adevărat „regal vestimentar” pe domeniul de la Sinaia al Casei Regale. Ținute clasice sau compuse din combinații adaptate stilului personal, rochii sau fuste de toate dimensiunile și culorile și, desigur, pantofi asortați, unii pictați manual, au făcut spectacol pentru privitori. Centrul atenției a fost însă reprezentat de pălăriile care au întregit ținutele. Doamnele mai conservatoare au apelat la pălării clasice cu boruri mai mult sau mai puțin largi, în timp ce altele au optat pentru pălării mai nonconformiste sau pentru pene. Și domnii s-au pregătit pentru eveniment, ei îmbrăcând, după posibilități sau preferințe, costum sau smoching. 

Unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei a avut loc între cele două segmente muzicale, membrii familiei regale ieșind în balconul castelului pentru a saluta participanții la sărbătoare. 

Mânat de emoție sau simplă curiozitate, fiecare invitat s-a străduit, din timp, să ocupe un loc cât mai bine plasat pentru a vedea și fotografia familia regală în momentul apariției, cu toate că în zonă au fost amplasate și ecrane de mari dimensiuni pe care au rulat în timp real imaginile de la fața locului. 

Ulterior, orchestra lărgită a Cameratei Regale a susținut un concert de gală, manifestările încheindu-se cu eliberarea de pe una dintre terasele laterale ale castelului a 400 de porumbei.

- Publicitate -

sinaia-pelessinaia-peles2sinaia-peles3

articolul întreg AICI

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...
Emisiuni
- Publicitate -

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, prelungirea perioadei în care tarifele polițelor asigurărilor de răspundere civilă auto rămân plafonate. ”Măsura este necesară pentru a...

Domnule Volosevici, ce faci dacă te surprinde un cutremur la spitalul Schuller?

Zilnic, între orele 13 și 14, colegul și prietenul Mihai Nicolae îi invită pe ploieștenii care trec prin  fața sediului Primăriei să se oprească...
Emisiuni
- Publicitate -