spital voila

Unul dintre cele mai cunoscute spitale de psihiatrie din România, Voila, funcţionează într-un fost castel al prinţului Barbu Ştirbei. Preventoriu în comunism, a fost desfiinţat de Ceauşescu după ce la radio Europa Liberă a fost dezvăluit faptul că aici învăţau şi se tratau fiii nomenclaturiştilor.

 

Aşezat într-o zonă submontană, cu un aer benefic pentru sănătate şi în localitatea cu cele mai multe zile însorite din an, Câmpina, spitalul de psihiatrie Voila este una dintre cele mai cunoscute unităţi medicale cu acest profil din ţară. Numele spitalului, Voila, poartă numele dealului pe platoul căruia este amplasat, o denumire care provine cel mai probabil de la un fost proprietar al acestor locuri de la începutul secolului trecut. Clădirile în care funcţionează acum spitalul nu au avut întotdeauna acesta destinaţie. În 1864, prinţul Dimitrie Barbu Ştirbei a cumpărat mai multe proprietăţi la Câmpina, printre care şi pădurea de la Voila şi de la Şotrile, devenind cel mai mare posesor de terenuri din zonă.


Citeste mai mult: adev.ro/o5cdo6