sofer tce

sofer tce

La finalul lunii august, un cititor al Observatorulph.ro ne semnala o situație petrecută într-un mijloc de transport în comun din Ploiești care putea pune în pericol siguranța călătorilor. Potrivit acestuia, șoferul autobuzului cu numărul de identificare 3089 a stat de vorbă o cursă întreagă cu un pasager, ușa din față fiind blocată total, stârnind astfel indignarea călătorilor. În urma incidentului, reprezentanții TCE au desfășurat o anchetă, angajatul și-a recunoscut fapta iar șoferii au fost reinstruiți cu privire la comportamentul lor.

”Cazul prezentat de Dumneavoastra a facut obiectul unui raport de neconformitate, care a analizat faptele aduse in fata cititorilor si a societatii noastre. Acestea s-au confirmat, conducatorul auto recunoscand ca a procedat potrivit celor relatate. El si-a insusit vinovatia pentru atitudinea neconforma pe parcursul executarii serviciului si pentru fapta sa s-au luat masurile necesare astfel incat aceasta sa ne se mai repete. De asemenea, avand in vedere necesitatea evitarii pe viitor a unor fapte similare in cadrul societatii, cazul a fost prezentat si celorlalti membri ai colectivului de conducatori auto din cadrul Sectiei Autobuze – SC TCE SA Ploiesti.
Regretam cele intamplate si cerem scuze pentru disconfort celor care au fost incomodati pe parcursul calatoriei de blocarea accesului/coborarii pe usa din fata a autobuzului. Dumneavoastra va multumim pentru ajutorul adus in identificarea neconformitatii, astfel incat prin masurile de reinstruire interna efectuate sa corectam si sa prevenim repetarea abaterilor, fapt care dorim sa conduca la o desfasurare corespunzatoare a serviciului public de transport local din municipiul Ploiesti.”

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău