În urma articolului Parcare înierbată, transformată în spaţiu verde din cauza vegetaţiei, publicat în ediția de ieri a cotidianului on-line observatorulph.ro, reprezentanții Serviciului de Gospodărire Urbană Ploiești au emis un punct de vedere cu privire la motivul pentru care parcările fotografiate de cititorul nostru arată jalnic.
Vezi mai jos explicația SGU precum și apelul pe care aceștia îl fac la cetățeni în acest sens.
”În urma solicitării dvs., înregistrată cu nr. 20033/29.08.2013 la SC SGU Ploieşti SRL, vă comunicăm următoarele:
– personalul specializat al societăţii noastre nu a derulat lucrări de îndepărtare a vegetaţiei din parcările de acest tip pentru a evita incidentele care pot apărea în astfel de situaţii, având în vedere faptul că aceste parcări sunt în permanenţă ocupate cu autovehicule. De asemenea, nu am primit nicio solicitare, în scris, din partea asociaţiilor de proprietari în legătură cu acest subiect;
– pe această cale, aducem la cunoştinţa asociaţiilor de proprietari faptul că intervenţiile privind îndepărtarea vegetaţiei în exces, în acest tip de parcări, trebuie executate cu atenţie, conform unui program stabilit între societatea noastră şi reprezentantul asociaţiei. Aceasta deoarece, pentru evitarea incidentelor neplăcute, proprietarii de autovehicule trebuie să elibereze parcarea în ziua derulării activităţilor menţionate mai sus;
– asociaţiile de proprietari pot depune solicitări scrise la Registratura societăţii noastre, din str. Văleni nr.32 (pe documentele depuse este necesară ştampila asociaţiei de proprietari), specificând zona unde este amplasată parcarea cu dale înierbate;
– sesizarea cititorului dvs. a fost transmisă departamentului specializat, în scopul soluţionării”