Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat, duminică, 24 mai, că a avut loc un cutremur în zona Vrancea, cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter.
Seismul a avut loc duminică, 24 mai, la ora 05:02, în zona seismică Vrancea. Potrivit INCDFP, cutremurul s-a produs la adâncimea de 87,9 kilometri.
„Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 53 km sud de Focșani, 59 km est de Sfântu Gheorghe, 65 km sud de Buzău, 70 km est de Brașov, 90 km nord-est de Ploiești”, a precizat INCDFP.
Câteva ore mai târziu, INCDFP a anunțat că, duminică, la ora 08:43, tot în zona Vrancea, s-a produs un seism slab, cu magnitudinea de 2,4 grade pe scara Richter, la adâncimea de 131,4 kilometri.
