Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi, valabil în județul Prahova, în perioada 26 ianuarie, ora 08:00 – 27 ianuarie, ora 10:00.
În intervalul menționat, se vor înregistra precipitații însemnate cantitativ, sub formă de ploaie în sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și precipitații mixte în zona Carpaților Meridionali, Occidentali și de Curbură, favorizând topirea stratului de zăpadă. Cantitățile de apă vor ajunge la 20–35 l/mp, iar local pot depăși 40 l/mp.
La altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge și se va depune un strat de zăpadă de 20–30 de centimetri, iar vântul va avea intensificări de 70–90 km/h, viscolind temporar ninsoarea și reducând vizibilitatea sub 100 de metri.
Până marți seară, 27 ianuarie, temporar vor fi precipitații în majoritatea zonelor, iar pe arii restrânse se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze de 40–45 km/h.
La Ploiești, luni și marți sunt așteptate ploi abundente, pe fondul unei încălziri semnificative a vremii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 9 grade, iar minimele vor rămâne pozitive, între 1 și 3 grade Celsius.
