Un nou record negativ a fost stabilit pe Valea Prahovei, șoferii care au plecat din București au făcut 5 ore și jumătate până la Sinaia.
Turiștii care au vrut să se bucure de zăpadă în acest an au fost nevoiți să aștepte ore în șir bară la bară.
Primele coloane au început încă de pe șoseaua de centură a Ploieștiului, iar mai apoi pe Nistorești. Șofer: Cred că am făcut 10km într-o oră jumătate”.
Și pe drumul spre Poiana Brașov s-a creat o coloană de mașini, pe mai bine de 5 kilometri.
Persoanele care au mers la pârtie la Brașov, s-au putut bucura de stratul de zăpadă de pe pârtiile din Poiana Brașov care depășește jumătate de metru.
Cei care vor să schieze trebuie să știe că Poiana Braşov are toate pârtiile şi instalaţiile de transport funcţionale.
Pe Valea Prahovei însă, lucrurile stau altfel. La Buşteni este amenajată doar pista de săniuș. La Azuga, administratorii Pârtiei Sorica vor porni telegondola dar avertizează că zăpada e foarte subțire şi pot apărea pietrele.
La Sinaia, după 4 zile de pauză din cauza condițiilor meteo nefavorabile, administratorii domeniului schiabil spera să nu mai fie viscol ca să dea drumul instalaţiilor de transport pe cablu. Pe Platoul Bucegilor e zăpada destulă, pârtiile sunt impecabile.
Cum ți se pare subiectul?