- Publicitate -

La nici 28 de ani, o ploieșteancă riscă să rămână oarbă din cauza unei forme agresive de cancer

La nici 28 de ani împliniți, o ploieșteancă riscă să rămână oarbă din cauza unei tumori maligne inoperabile, ce a fost depistată în urmă unui RMN efectuat acum 2 ani. Vestea că suferă de cancer a căzut ca un trăsnet asupra tinerei, inginer de profesie. Marilena, Mari cum îi spun apropiații, luptă acum cu un diagnostic cumplit care o poate lăsa în orice secundă fără vedere: neoplasm malign de corp ciliar la ochiul stâng, o formă de cancer pe care niciun medic din România nu o poate trata.

„În urma cu 2 ani, mai exact pe 20 martie 2022, am primit un diagnostic destul de crunt pentru vârsta mea, neoplasm malign de corp ciliar, cancer la ochiul stâng, o formă foarte rară si agresivă. Este vorba mai exact o tumoare de 9 pe 11 mm în interiorul ochiului ce nici măcar nu poate fi scoasă.

În România nu există nici un medic specializat pentru așa ceva, oncologie oftalmologică, așa că drumul meu s-a îndreptat către Turcia. Din spital în spital am reușit să găsesc un doctor care mă putea ajuta, dar nu aș fi reușit fără ajutorul familiei și al prietenilor care s-au mobilizat pentru a strânge o sumă destul de mare în doar câteva zile.

Tratamentul meu a inceput prin două operatii, la 4 zile diferență una de cealaltă, în care mi s-au implantat în spatele ochiului niște plăcuțe radioactive, iar apoi au fost scoase.

Inițial, tratamentul a decurs bine, doar că tumora, în momentul în care s-a micșorat, mi-a smuls retina, iar tratamentul radioactiv, care a fost foarte puternic, mi-a afectat funcțiile ochiului. De aici au început problemele.

Ruptură de retină în 3 locuri, degenerarea maculei si a polului anterior, mai exact deteriorarea irisului, corneei si a cristalinului… Pentru toate acestea am mai avut nevoie de înca 3 operații chirurgicale, dar cel putin tumora scăzuse cu 2 mm. Când credeam că totul o să fie în regulă, a mai apărut ceva. Din cauza multiplelor operații am facut edem macular, edem cu care mă lupt de mai bine de un an de zile, iar netratat duce la orbire”, a povestit ploieșteanca.

diagnostic

Citește și: Mutilat în urma unui accident de tren, Andrei, un tânăr de 25 de ani, din Ploiești, absolvent de Politehnică, are nevoie de cât mai mulți oameni buni aproape

Tânăra are acum nevoie de aproape 10.000 de euro, costul a trei doze de tratament, mai exact un implant injectabil intraocular, ce trebuie făcut la o clinică din  Istanbul. Tratamentul ar trebui făcut din trei în trei luni, însă, din cauza posibilităților financiare reduse, Marilena luptă cu toate puterile să strângă banii care i-ar putea salva vederea.

Marilena are nevoie în aceste momente de toți oamenii buni aproape. Are nevoie să știe că visurile ei nu vor fi sfărâmate din cauza acestei afecțiuni și că ochii ei vor licări la fel, curioși să descopere lumea mulți ani de acum încolo.

Pentru ploieșteancă, acum, timpul se calculează altfel. O zi nu e doar o zi. Poate fi ziua care îi aduce ani mulți și sănătoși. Sau poate face să fie prea târziu.

Fiecare contribuție contează enorm pentru ea, în lungul drumul spre recuperare.

Formular: https://forms.gle/j1mmcAbKb1hW1f7D6

BCR: RO55RNCB0512152212970001

ING: RO05INGB0000999915367755

BT: RO19BTRLRONCRT0368476901

Revolut: revolut.me/marillena17

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi