- Publicitate -

Eveniment caritabil la Sala Europa, mâine, 15 februarie. Banii strânși vor ajunge la Paula Moraru, o mămică din Ploiești, diagnosticată cu cancer

Data:

Distribuie articolul:

Concert caritabil pe 15 februarie, la sala Europa de la Palatul Administrativ din Ploiești, pentru Paula Moraru, o tânără mămică diagnosticată cu cancer. Femeia a început să se simtă rău anul trecut, chiar de ziua sa de naștere. Au urmat investigații peste investigații la spitale din țară, iar „după experiența ultimelor 7 luni, timp în care am luat la rând toate specialitățile medicale, am decis că trebuie să caut tratament în altă parte decât în România, intr-o clinică specializată din Turcia. Aici aș avea posibilitatea să fac o terapie de chimio potentată cu insulină”, povestește ploieșteanca.

- Publicitate -

Povestea Paulei Moraru este una cruntă.

„Este ceva normal, nimeni nu poate avea o „viață roz” chiar dacă postările de pe rețelele de socializare sau pur și simplu atitudinea noastră de zi cu zi pot arăta că totul este ok, sub control. O astfel de viață aveam și eu împreună familia mea până în luna iulie 2023.

Nu era perfect, dar nici nu ne puteam plânge. Aveam o viață de oameni normali, puneam cărămidă peste cărămidă la dezvoltarea copilului nostru și ne puteam bucura de micile daruri pe care viața ni le oferea.

- Publicitate -

Am fost obișnuită ca întotdeauna să mă descurc singură, să nu deranjez, să nu supăr, să nu cer ajutorul (chiar dacă nu puține au fost momentele când aveam atât de multă nevoie de el) , ci să mă ofer să ajut pe oricine am considerat că are nevoie sau mi-a cerut.  Astăzi, îmi este foarte clar că nu mai pot avea aceeași abordare, fiindcă am nevoie de sprijin”, mărturisește femeia, mămică a unui băiat de 8 ani.

Povestea Paulei

„În luna mai a fiecărui an sărbătorim ziua mea de naștere. Anul trecut „am primit un cadou special”, am început sa simt o oarecare formațiune în vagin. Am spus că mi se pare și cuprinsă de rutina zilnică am amânat o eventuală investigație pentru aprox. 2 luni(până la inceputul lunii Iulie).

La sfârșitul lunii iulie, am observat ușoare modificări fizice în zona inghinală însoțite de dureri(in aceeași zonă) și am decis că trebuie neapărat să merg la un consult ginecologic. Zis și făcut, am fost la Lotus Hospital Ploiești și am descoperit că aveam un polip cervical pe care împreună cu mediul de acolo am decis că trebuie să îl operez. Totul bine și frumos, operația a decurs ok, a fost urmat protocolul de prelevare biopsie(rezultatul a fost negativ) și asteptam să mă refac după operație. Din păcate ziua în care să mă fi refăcut nu a mai venit nici până în ziua de astăzi.

- Publicitate -

„La nici o săptămână de la operația de polip am ajuns la urgențe având dureri insuportabile de sacroiliace. Am fost internată pe secția de Reumatologie”

Aici am exclus foarte multe boli autoimune iar concluzia medicilor a fost că nu de aici sunt probleme, am făcut primul RMN la foc automat cu protruzi cam pe întreaga coloana, dar, d.p.d.v.al medicului este ok, m-au trimis să încerc la Neurologie, deoarece oasele îmi frigeau și pe deasupra făceam parestezii.

După ce am alergat la propriu între medici neurologi în Ploiești, profesori neurologi din București, toți pe sprânceană, doctori conferențiari, după ce am făcut RMN uri din cap cu demielinizari și ceva Flair de substanța pe partea stânga totul ok, mergi la RMN pelvis(chiar de doua ori), 2X EMG uri, 1X PET-CT, 1X SCINTIGRAFIE (aici diagnosticul a fost inflamație degenerativă deși era vizibil și din avion că sistemul osos era  roșu), între timp începusem să am și dureri crunte și arsuri puternice de oase iar mușchii practic mi se atrofiau vizibil de la zi la zi, concluzia acestora a fost că trebuie să merg la altă specializare (nu ține de Neurologie) și astfel, m-au trimis la Hematologie, în prima fază , care m-a plimbat vreo lună că îmi face un Ct abdominal, și analize unde agregarea plachetara la colagen era-57 .

Unii dintre ei, mi-au prescris totuși să iau cele mai puternice antiinflamatoare și antialgice, spunându-mi că astfel îmi vor trece durerile. Din păcate nu au trecut cu nimic.

- Publicitate -

„La Hematologie am ajuns să fac analize de sânge săptămânal. Analize la care oscilau rezultatele hemoleucogramei (leucocite, limfocite, neutrofile)”

Am decis să fac puncție medulară, unde concluzia a fost că sunt mici modificări și am o ușoară anemie + inflamație în corp.Și cei de la Hemato au spus ca nu ține de specializarea lor și m-au trimis acolo de unde practic a început totul, la Ginecologie.

„Am reluat investigațiile la Ginecologie”

Reiau vizitele la Gineco, la medici cu recomandări bune din București, toți cu păreri diferite, chist Bartholin, 2 dintre ei m-a diagnosticat cu nevralgie pudendală bilaterală(fără să stabilim un plan de tratament concret, mi-a prescris să iau timp de 6 luni un antiinflamator pe care il luam deja și care nu dădea niciun rezultat), restul spunându-mi că nu am nimic.

Mi-am luat dosarul în brațe (deja avem aproape orice investigație pe care putea să mi-o ceară cineva) și m-am dus la Oncologie.

După două consultații la care unul dintre medici nici măcar nu a binevoit să deschidă dosarul și m-a trimis la psihiatrie, am mers la un alt spital care analizând stufosul meu dosar a rămas uimit că nu a văzut nicio recomandare să merg la Urologie (nici măcar din partea celor 5 medici ginecologi aleși pe sprânceană).

- Publicitate -

„Și am ajuns la Urologie”

Am decis să fac o citoscopie. Așa cum eram deja obișnuită, nici aici nu am mers direct la țintă, au fost necesare 2 consultații.

Primul medic (sistem de stat) – „totul curat” (bazat pe cistoscopie fără anestezie) si fără vreo atenție, era mai interesat de scintigrafie ‘ca aia nu este inflamatie’ aia era preocuparea dn-lui doctor, nu sa-și facă treaba ca avea acoperirea PET-CT din luna Septembrie.

Am fost la un alt medic care fost cu „noroc” – am făcut cistoscopie iar din fericire acesta a văzut ce era de văzut fără să mai ia în calcul rezultatul PET-CT ului(mi-a argumentat și de ce, în cazul în care apar modificări la vezică sau uretere acestea nu pot fi depistate ca fiind patologice deoarece pe acolo se elimină substanța în concluzie, în această situație PET-CT ul este irelevant). De ce mi-a fost teamă nu am scăpat.

- Publicitate -

„În toată această perioadă am simțit că sunt contratimp însă acum s-a și confirmat”

Astfel, am decis că din păcate, după experiența ultimelor 7 luni, trebuie să caut tratament în altă parte decât în România, intr-o clinică specializată în Turcia. Aici aș avea posibilitatea să fac o terapie de chimio potentată cu insulină, cu șanse de vindecare de 80%”, a povestit Paula.

Prețul unei chimioterapii 1,8,21 este de 3.900 de euro. Curele, au transmis medicii din Turcia,  vor fi repetate de 6 / 8 ori. La sfârșitul  tratamentului, ploieștencei i se va face PET-CT.

Doar prima zi va avea chimioterapie potentata de insulina împreuna cu oxigen hiperbaric, vitamina C intravenos major+ hipertermie locală și totala și cocktail-uri necesare pentru tratamentul personalizat, apoi se va repeta doua zile de tratament fără chimioterapie.

- Publicitate -

Datorită  terapiei de chimio potentață cu insulină, șanse de vindecare ale Paulei Moraru cresc la  de 80%

Banii sunt, însă, o mare problemă pentru aceasta, motiv pentru care, dincolo de boală, femeia stă cu teamă cu nu va putea parcurge tratamentul ce i-ar putea salva viața.

Pentru a veni în sprijinul ei, mâine, 15 februarie, ora 18.00,  la Sala Europa de la Palatul Administrativ, are loc un spectacol umanitar, banii strânși urmând să fie direcționați către familia ploieștencei. La eveniment  participa cei mai talentați copii și tineri artiști din județ, reuniți într-o misiune caritabilă. Muzică, dans, teatru, folclor, dar și demonstrații sportive, totul cu scopul de a o ajuta financiar pe Paula să fie sănătoasă și să își poată crește în liniște copilul de doar 8 anișori.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Super-show pe Ilie Oană, la Centenarul Petrolului. Pe 30 iunie vin Smiley, Puya, Cabron, Nico și Killa Fonic

Doar vești bune dinspre Petrolul Ploiești în ultima vreme....

UPDATE-Lista primarilor aleși în localitățile din Prahova. Rezultate alegeri locale 2024

Observatorul Prahovean a publicat în timp real rezultatele numărătorii...

Observatorul Prahovean, lider de audiență în ziua votului la alegerile locale 2024

Observatorul Prahovean a fost lider de audiență în Prahova...

Andrei Volosevici a pierdut Primăria Ploiești (surse)

Andrei Volosevici, actual primar al Ploieștiului, a pierdut alegerile...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Ce are de gând cu Ploieștiul. Invitat Mihai Polițeanu, primarul ales [LIVE]

Mihai Polițeanu, primul primar independent care a fost ales...

Cum ar fi putut arăta Ploieștiul dacă primar era Cristian Stan de la Târgoviște [VIDEO]

În timp ce primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, invocă tot...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -