La doar 17 ani s-a văzut nevoită să abandoneze școala și să devină „mamă” pentru cei șase frățiori pe care îi are. Lacrimile Mădălinei, o adolescentă din satul prahovean Piatra, au încetat parcă să mai curgă atunci când și-a văzut mama moartă în casă, din cauza unei intoxicații provocată de un coș de fum necurățat. Suferința fetei descrie dureros nu doar propria poveste, ci și drama unei întregi familii. Șapte copii pentru care fericirea se rezumă la o farfurie cu mâncare pe masă și căldură în încăperea ce pentru ei înseamnă cămin, înseamnă acasă.
David, Liviu, Iliuță, Alexandra, Bianca, Denisa și Mădălina. Șapte suflete chinuite, care o viață au trăit în sărăcie și care au mai primit o palmă nedreaptă, atunci când au rămas fără mamă, în urmă cu două săptămâni.
Maturizată înainte de vreme, Mădălina, fata cea mare, e acum stâlpul casei. Fără voia ei a trebuit să se sacrifice și să își asume creșterea fraților mai mici. Asta în timp ce tatăl, muncitor pe șantier, face naveta la București pentru a putea pune copiilor o pâine pe masă. Nu îi vrea sub nicio formă despărțiți sau departe de el. Așa cum pot, își duc zilele de azi pe mâine în cele două cămăruțe, singurul univers al copilăriei lor.
Cei șapte frați sunt îngropați în neputință și își duc amarul și greul așa cum pot. Zâmbesc doar fiindcă simt și văd că se au unii pe alții
Amărăciunea din ochii lor e contagioasă. Paturile din odaia în care își duc copilăria stau sprijinite în niște cărămizi. Câteva jucării aruncate, niște haine îngrămădite și o sobă în care, conștiincios, Mădălina mai aruncă niște lemne pe care, ne spune, „le-a adus mama când trăia”.
Lumea lor e pe salteaua așezată direct pe podea
David și Liviu, cei mai mici dintre frățiori, au doi ani și jumătate, respectiv patru ani. Nu au nicio vină decât poate aceea că s-au născut sub o stea ce nu le-a fost niciodată norocoasă. Sunt prea mici să înțeleagă ceva. Din când în când, spune Mădălina, mai observă absența mamei și întreabă de ea. În rest, lumea lor e pe salteaua așezată direct pe podea. E locul unde se joacă, unde mănâncă, unde visează și de unde privesc către televizorul care le arată imagini parcă mult prea colorate, în contrast cu universul lor gri. Pe perete, în spatele lor, două icoane la care se roagă zilnic și de care care așteaptă, așa cum au fost învățați, ajutor dumnezeiesc.
Într-un univers limitat, copiii se țin de școală
Alexandra, Denisa, Iliuță și Bianca merg la școală. Nimeni nu știe din câtă convingere, mai ales că româna, matematica și celelalte materii nu le pun nimic pe masă și nici nu le țin de cald noaptea. Și, cu toate astea, așa, într-un univers limitat, copiii se țin de școală. Denisa are 16 ani și pare că, dintre toți frații, a înțeles ceva. Că fără carte nu va răzbi nicicum în viață. Fata merge la liceul din Bărcănești, iar visul ei cel mai mare este să devină bucătar și astfel să își poată ajuta familia. Nu îndrăznește să viseze decât la o viață decentă, așa cum vede , la școală, că au alți colegi de-ai ei.
Mădălina nu își dorește nimic, fiindcă în viața ei nu e loc de „mi-ar plăcea” sau „mi-ar trebui”
Pe Mădălina, „mama” fără voie, o întreb cum se descurcă. Îmi spune că „bine”. Nu își dorește nimic, fiindcă în viața ei nu e loc de „mi-ar plăcea” sau „ mi-ar trebui”. Chiar dacă doborâtă de greu, fata plânge doar în momentul în care spune că îi e dor de mamă. Atât. Își șterge repede lacrimile, de parcă i-ar fi rușine de ceea ce simte. Îmi zice că nu vrea să o vadă frații mai mici… Apoi, aidoma unui om mare, ne mărtuirisește că trebuie să se apuce de făcut mâncare și spălat. „ Cartofi prăjiți cu carne le fac azi, asta le place”.
Pentru spălat, fata cară apă cu găleata de la fântâna din curte. „Aici o încălzesc pe sobă, apoi torn în copaie. Nu e greu, m-am obișnuit”, sșpune copila maturizată înainte de timp.
Citește și: Anastasia, o prahoveancă de nici 2 ani, luptă să învingă leucemia. Fetița are nevoie de sânge
Cele șapte suflete ar avea nevoie de mângâiere, însă, în lipsa unei mame pe care au pierdut-o definitiv și a unui tată mai mult plecat, care se zbate să câștige un ban ca să le pună de mâncare pe masă, copiii prind curaj și spun că ar avea nevoie de un minimum de confort în casă. „Niște paturi pe care să dormim așa cum trebuie, o masă cu scaune să putem și noi să mâncăm așa cum e normal, lemne pentru foc, eventual niște dulapuri în care să ne ținem caietele, cărțile și hainele”.
De la Primăria din Cocorăștii Colț, asistentul social Tatiana Minoiu ne spune că acești copii sunt monitorizați de instituție. „Au un tată care le e tutore și care nu vrea să îi dea în plasament. Așa cum sunt, ei vor să stea împreună, nu să fie despărțiți și să ajungă în grija statului. Pentru asta, ajutorul fiecăruia contează ăentru a le face viața un pic mai bună”.
Se spune că oamenii bătrâni sunt mistuiți de întrebarea: de ce trebuie să moară? Copii precum David, Liviu, Iliuță, Alexandra, Bianca, Denisa și Mădălina, probabil, sunt chinuiți de o altă întrebare: de ce dincolo de sărăcia ce le e povară, a trebuit să le fie schilodit sufletul și de pierderea mamei, cea care era adultul responsabil ce le asigura, așa cum putea ea, o copilărie în siguranță.
Doar ei, „oamenii mari” în care aceste suflete trebuie să creadă, îi pot ajuta să trăiască o copilărie decentă, chiar dacă „schilodită” de prea multe răni sufletești.
Cine vrea să le întindă o mână de ajutor fraților din satul Piatra, poate contacta Fundația Turnu Ajutor și Speranță, CIF: 47818082
cont IBAN RO50CECEB00030RON2686280 deschis la CEC Bank Ploieşti
Cum ți se pare subiectul?
