- Publicitate -

Campania de Crăciun Angel Tree, a Armatei Salvării Ploiești, a fost un miracol pentru sute de copii

Odată cu sosirea Crăciunului, s-a încheiat și campania Angel Tree a organizației Armata Salvării Ploiești. În urma acesteia 508 copii din medii defavorizate au putut să se bucure de venirea lui Moș Crăciun, datorită generozității celor care au luat parte la campanie.

„Zâmbetele lor pline de recunoștință sunt o mărturie de mulțumire și bucurie pentru toți cei care s-au implicat în campania noastră Angel Tree prin adoptarea „îngerașilor” înscriși pe listele noastre”, au scris pe Facebook reprezentanții organizației.

- Publicitate -

Cei 508 copii care au primit cadouri prin intermediul campaniei Angel Tree, provin din mediile defavorizate ale populației, copii cu dizabilități dar si copii refugiați ucrainieni. Aceștia au primit cadouri de Crăciun personalizate în fucnție de dorințele fiecăruia.

„Această acțiune nu ar fi fost posibilă fără sprijinul colaboratorilor noștri, persoane fizice și juridice, care s-au implicat cu entuziasm și au oferit un strop de bucurie de sărbători semenilor noștri. Mulțumim mult, dragi oameni minunați pentru implicare, empatie și generozitate! Vă dorim tuturor sărbători luminate, binecuvântate și Crăciun fericit!”, au transmis cei de la Armata Salvării Ploiești.

- Publicitate -

Serbare de Crăciun pentru copiii defavorizați

La centrul de zi SMART de la sediul organizației din Ploiești a avut loc, și o serbare de Crăciun pentru copii. A fost o bucurie mare atât pentru copiii participanți cât și pentru părinții lor.

Și aici cei mici au primit cadouri în cadrul campaniei Angel Tree, campanie care, an de an, aduce bucurii celor nevoiași.

În cadrul serbării a fost celebrată Nașterea Domnului prin colinde, poezii, scenetă, dans și mesaje motivaționale.

- Publicitate -

Și anul acesta Armata Salvării Ploiești a mers cu cadouri în cartierul Dallas

Copiii din 20 de familii în dificultate, din cartierul supranumit „Dallas” (zona Gării de vest) au primit cadouri de Crăciun, prin campania Angel Tree. De asemenea, au fost distribuite, ca sprijin material de sărbători, pachete alimentare cu produse neperisabile și dulciuri.

Dacă vrei s-ajuți un suflet,

dacă vrei să faci un bine

- Publicitate -

orișicînd găsești la cine:

– sînt atîtea guri flămînde ce colindă uși străine,

sînt atîtea mîini întinse rugătoare către tine,

- Publicitate -

……………………………………………………………….

toate-n jur pe lîngă tine

toate cer și toate-așteaptă ca să vină – și nu-i cine…„(autor necunoscut)

- Publicitate -

Mulțumim donatorilor generoși pentru susținerea plină de empatie cât și voluntarilor (Radu,Sorin,Nicoleta) implicați în această activitate”, au postat pe Facebook reprezentanții Armatei Salvării Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

100.000 de prahoveni fără apă: vinovat identificat, dar nimeni sancționat. Riscul rămâne

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă...

„Vom muri de foame”: fermierii avertizează că acordul Mercosur poate distruge agricultura României

Sâmbătă, 17 ianuarie 2025, Uniunea Europeană a semnat cu...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -