Într-o situație neplăcută s-a văzut un cuplu de ploieșteni, Cosmin și Elena S., care ne-a semnalat faptul că a trimis la sfârșitul lunii septembrie, prin Fan Courier, un colet la fiica lor, aflată la studii în Regatul Țărilor de Jos, iar coletul „s-a pierdut” pe drum.
Potrivit spuselor lui Cosmin S., coletul conținea un laptop, un aparat de îngrijire personală, câteva obiecte de îmbrăcăminte și bijuterii. Valoarea totală estimată, potrivit facturilor puse la dispoziție de păgubiți, era de peste 5.000 de lei.
Conform traseului coletului, atât cât a putut fi verificat, acesta a ajuns în Regatul Țărilor de Jos (fosta Olanda), dar partenerul Fan Courier de acolo susține că „nu s-a reușit livrarea”. Apoi coletul s-a pierdut „în neant”.
Din schimbul de mailuri dintre păgubit și Fan Courier reiese clar că cei de la Fan Courier știu că respectivul colet nu a ajuns la destinație și i-au cerut clientului să trimită facturi ale obiectelor pe care pachetul le conținea. De ce? Nu este foarte clar având în vedere că nu se putea proba în niciun fel conținutul coletului, decât dacă era deschis și, cum acesta era pierdut, acest lucru, teoretic, era imposibil.
Oricum, în calcularea sumei propuse pentru despăgubire, nu a intrat niciun moment valoarea obiectelor din colet, această despăgubire fiind calculată în funcție de taxa de transport plătită de client.
„Din cauza nelivrarii expeditiei cu AWB numarul 3xxxxxxxxxxx1, preluata de catre societatea noastra in data de 27.09.2023 de la S. ELENA – Ploiesti pentru TEODORA S. – Olanda/ Enschede si predata partenerului extern din reteaua EURODIS in data de 29.09.2023 cu AWB numarul 7xxxxxxxxxxx8, FAN Courier va acorda conform oferta FAN o despagubire in valoare totala de 1456.2 RON, reprezentand de 5 ori taxa de transport in valoare de 1213.5 RON si taxa de transport incasata in valoare de 242.7 RON.”, se arată în mailul trimis către client.
Este adevărat, coletul a ajuns în țara de destinație, dar ce vină au ploieștenii că li s-a pierdut acolo? Normal că s-au întors împotriva Fan Courier, compania de curierat cu care aveau relația contractuală.
Răspunsul Fan Courier la situația semnalată
Contactați de Observatorul Prahovean, reprezentanții Fan Courier ne-au comunicat următorul punct de vedere:
„Pentru fiecare expediție pe care o realizează prin intermediul FAN Courier, orice client, persoană fizică sau juridică, își exprimă acordul că a luat la cunoștință și este de acord cu „Condițiile generale privind furnizarea serviciilor poștale” unde sunt mentionate următoarele:
„FAN COURIER EXPRESS S.R.L. răspunde pentru trimiterile poştale în caz de pierdere ori distrugere parţială sau deteriorare, după cum urmează: …….. cu suma reprezentând de 5 ori tariful serviciului, în caz de pierdere parţială, distrugere parţială sau deteriorare a trimiterilor poştale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată.”
În același timp, conform legislației în vigoare, FAN Courier nu cunoaște conținutul coletului/coletelor sau valoarea acestuia/acestora. FAN Couriei are obligația și își asumă prin contract preluarea, transportul și livrarea expediției. În cazul în care nu își îndeplinește misiunea, are obligația de a despăgubi clientul în limitele prevăzute de OUG13/2013, art 46. Prevederea se aplică tuturor operatorilor poștali și de curierat.
FAN Courier oferă clientului care reclamă despăgubirea de 5 ori taxa de transport încasată conform contractului.”
Declararea valorii sau asigurarea coletului singurele opțiuni valabile
Din păcate coletele neasigurate sau fără valoare declarată sunt cele mai „pasibile” de a fi pierdute. Coletul trimis în Regatul Țărilor de Jos nu avea nici asigurare, nici valoarea declarată, ceea ce l-a făcut mai ușor de „pierdut”.
Nu există nicio garanție că un colet trimis va ajunge la destinație, indiferent de numele transportatorului. Dacă un colet este pierdut, păgubitul se poate întoarce împotriva transportatorului doar în baza legală. Iar, în cazul în care coletul nu are cele menționate mai sus, despăgubirea legală se calculează doar în baza taxei de transport plătită.
Există totuși, în cazul prezentat, un semn de întrebare cu privire la motivele pentru care ploieștenilor li s-au solicitat, de către Fan Courier, documentele de proveniență ale obiectelor din colet având în vedere că acestea nu au constituit niciun moment baza vreunui calcul a despăgubirii sau orice altceva pentru identificarea coletului pierdut în Regatul Țărilor de Jos.
LATER EDIT: După ce Observatorul Prahovean a solicitat detalii despre situație la Fan Courier, în cursul zilei de astăzi, clienta a primit un mail prin care era informată că respectivul colet s-ar afla totuși în depozitul Fan Courier din Oradea!!!!
(Revenim cu detalii)
Un lucru asemănător am pățit și eu cu acești tipi de la fan curier.Am trimis un cole în jud Timiș unde produsul a aj la destinatar în decurs de 1 săptămâna.Produsul a fost livrat destinatarul ma contactat sa îmi comunice ajungerea coletului.La o săptămână după livrare primesc un mail de la fan curier ca produsul nu a fost livrat.Am făcut o sesizare la ei telefonica unde astep rezolvarea problemei de o săptămână.Deci ca sa îmi primesc bani de la fan curier se pare ca mai durează.
Am pățit la fel cu cei de la Fan Courier.Mi-au pierdut un pachet cu acte .Nu mai vreau sa aud de Fan Courier în viata mea.Sunt neserioși și nici nu-si dau silința sa te ajute când ai o astfel de problema.M-au plimbat de la un ghișeu la altul ,la depozite,efectiv nu știau unde se poate afla pachetul care apărea ca este în depozit dar nu-l găsea nimeni.Dupa 2 luni de căutări, m-au despăgubit cu de 5 ori valoarea transportului.Sunt foarte multe cazuri de genul acesta care nu ies la lumina.
Același lucru l-am pățit și eu coletu era că și pierdut,am sunat la eu și o persoana de la angajata a lor mă și înjurat când am cerut explicații,m-am dus la ei la centru și am stat doua ore sa caute coletu meu in depozit era aruncat acolo .Fun curier este o firma de toată jena .A trebui sa fie amendați pentru că își bat joc de oameni
Același lucru am pățit și eu .Fun curier este o firma de tot ….
Angajatii Fan Courier sub acoperirea, tainuirea si protectia sefilor direcți ( iar aici intra toti, de la director general la sef de tura), au bunul obicei sa FURE pe alese si sa IMPARTA intre ei bunurile din colete. Desfac coletele și își însușesc lucrurile de valoare din acestea, după care distrug coletul, aducându-l la destinație in sac de plastic bineînțeles fara sa se regaseasca in interior toate bunurile distruse; in special coletele internationale beneficiaza de acest tratament. Orice reclamatie care ajunge la ei este egala cu zero. Toti au o nesimțire și o atitudine golaneasca de cea mai joasa speta in relatia cu pagubitul, indiferent de poziția pe care o ocupa. Cea mai mizerabila companie de curierat. Și ca să înțelegeți cei ce veti citi aceste rinduri, sa știți ca au furat din colete inclusiv o pijama cu desene a unui copil de trei ani. Pentru acești nenorociți luna Decembrie este o mana cereasca. Nici o autoritate nu misca un deget. Verificați internetul sa vedeti pagini întregi cu plângeri la adresa acestor infractori.