Cazul omului fără adăpost care și-a găsit „o casă” în zona Parcului Eminescu din Ploiești a fost prezentat pe larg de Observatorul Prahovean. Modul în care autoritățile locale tratează această problemă arată clar incapacitatea unui sistem bolnav care nu este în stare să rezolve problema unui om, evident bolnav, și pe care societatea trebuie să-l suporte.
Unii oameni, de milă, îi mai dau câte o caserolă cu mâncare, câte o țigară, alții însă sunt de-a dreptul exasperați de urletele omului, cunoscut ca fiind „Cristi din Galbenu”, la ore din cele mai „mici”.
Încă din primăvară, de când și-a instalat reședința în zonă, au început problemele. În prima săptămână a fost bine, strânsese gunoiul din zonă, era potolit, nu deranja pe nimeni. Treptat însă a început să adune fel de fel de gunoaie din pubele și să le depoziteze într-o veche centrală părăsită din zonă. Apoi au început urlete în miez de noapte și înjurăturile. Iar vocabularul folosit era din cel mai colorat…
Nu o dată a venit Poliția Locală, care, ridica din umeri: „Ce să-i facem? Îl luăm, îl ducem, a doua zi e înapoi…”. Așa că toți locatarii din zona Parcului Eminescu erau nevoiți să suporte, la ore din cele mai nepotrivite, urletele și înjurăturile omului care se certa cu o nevastă imaginară (sau din amintiri), pe care o jignea și o făcea în toate felurile, precum și cu oamenii care aruncau „lucruri bune”, cum spunea el, la gunoi.
Totul a culminat în vară cu momentul în care a dat foc la ceva, lângă ghena dintre blocurile A6 și A7. Atunci a fost motiv „întemeiat” pentru plângere pentru că, până în acel moment, toți locatarii din zonă erau „sfătuiți” de polițiști să nu se agite că o fac degeaba. Astfel că asociațiile de proprietari din zonă s-au organizat și au depus plângere la poliție. Apoi lucrurile s-au liniștit și, timp de aproximativ o lună, lumea a dormit liniștită.
Numai că totul are un final… așa că nici liniștea locuitorilor din zonă nu a durat prea mult.
„Urla luni dimineață, la ora 6, de s-au trezit copiii plângând. Apoi a început să înjure și să arunce cu sticle. Spunea ceva că se plâng românii că n-au bani, dar ia uite câți au dacă dau atâția bani pe băutură scumpă. Apoi s-a auzit zgomot de sticle sparte de asfalt”, a povestit o locuitoare din zonă.
„Când începe să înjure, are un întreg arsenal. Urlă și o înjură pe nevastă-sa non-stop. Dar noi de ce suntem obligați să suportăm?”, se întreabă o altă locatară.
Și nu este doar de câteva zile reapărută problema. De fapt, de câteva săptămâni, oamenii sunt din nou treziți în miez de noapte, sau dimineața devreme, de înjurături, expresii obscene și zgomote de pubele târâte sau trântite. Este adevărat, mai rar și de mai scurtă durată decât în vară, dar, și atunci când s-a instalat în zonă, în primăvară, a avut perioada de început când n-a deranjat pe nimeni.
Ceea ce se întâmplă cu „Cristi din Galbenu”, din zona Parcului Eminescu din Ploiești, este cea mai bună radiografie a activității autorităților locale ploieștene: arată clar incapacitatea acestora de a rezolva problemele pe fond.
Așa cum fac în multe cazuri, autoritățile rezolvă temporar, pe moment, problemele apărute fără să se intereseze că acestea reapar. Important este să „închidă gura” pe moment. Așa fac și în cazul câinilor maidanezi, în cazul gunoiului, sau în cel al gropilor de pe străzi. Rezolvă totul (dacă rezolvă) pe moment!
Da ar fii frumos 🥰
Da , dar și cravata