- Publicitate -

Proprietatea unui prahovean a fost vandalizată. ”Mi-au distrus gardul de două ori și camerele video” [FOTO]

Proprietatea unui locuitor din comuna prahoveană Ciorani a fost vandalizată de două ori. Prima dată i-a fost distrus un gard, apoi gardul refăcut și camerele video. Acesta a sesizat Poliția, care a demarat o anchetă. FOTO la finalul textului.

”Ultimele distrugeri au avut loc în noaptea de 4 septembrie, în jurul orei 21.00. Două persoane mi-au rupt cele șapte camere video și un gard. S-au urcat inclusiv pe casa unde era montată una dintre camerele video. Menționez că gardul a fost construit cu autorizație de la Primarie. Pagubele sunt insemnate. Am reclamat fapta la Politie, în data de 5 septembrie, când au fost efectuate cercetări la fața locului”, ne-a povestit victima, care susține ca este pentru a doua oara când gardul i-a fost distrus.

- Publicitate -

Citește și Nouă stații GPL și de carburanți din Prahova au fost închise și 28 amendate în urma controalelor

,,Am împrejmuit terenul pentru că aici erau depozitate tot felul de gunoaie, inclusiv animale moarte. După ce am pus gard, acesta a fost dărâmat. Ulterior, pe bază de autorizație, pe cheltuiala mea, am făcut din nou un alt gard și am montat camerele de luat vederi”, ne-a spus cel păgubit.

La solicitarea Observatorul Prahovean, reprezentanții IPJ Prahova au transmis următorul punct de vedere:

”La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Ciorani au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că cineva ar fi pătruns în locuința acestuia.

- Publicitate -

În baza sesizării, polițiștii deplasați la imobilul din comuna Ciorani au constatat faptul că proprietarul imobilului, care nu se află în țară, ar fi fost anunțat de către un vecin că cele 5 camere de supraveghere, montate în jurul locuinței, sunt căzute pe sol și prezintă urme de distrugere.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, în prezența unui prieten al apelantului, au fost constatate cele expuse de apelant, fiind totodată verificat interiorul locuinței ocazie cu care s-a stabilit faptul că nu s-ar fi pătruns în acesta.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptelor și a tragerii la răspundere penală a acestora.

- Publicitate -

Astfel, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -