De ce părăsesc tinerii satul natal pentru a trăi la oraș. Mărturia unui prahovean de 20 de ani: ”Am mai multe șanse”

”De ce aș părăsi oricând satul pentru marile orașe?” Iată câteva motive invocate de un tânăr prahovean în vârstă de 20 de ani.

Un text scris de Daniel-Cristian Tomulescu

Fenomenul migrației tinerilor de la sate la orașe a devenit o tendință semnificativă în multe țări din întreaga lume, inclusiv în țara noastră, cauzată de un cumul de factori ce îi împing către un trai mai bun. Fiind la vârsta la care necesare sunt niște alegeri ce îți vor influența viitorul, privesc la mine, cât și la persoanele din aceeași generație că tindem spre înlocuirea locului de baștină cu spațiul urban.

Crescut la țară, am avut parte de o copilărie a libertății aș putea-o numi, în concordanță cu conexiunea pe care o aveam cu natura: nu exista să stai în casă, între 4 pereți, ci doar atunci când te odihneai.

Sufletul de copil nu resimțea plictiseală, căci mereu aveai ocupație: în primul rând îți bifai atribuțiile zilnice, apoi restul timpului rămas era destinat recreerii. Nu mai zic că noțiunea timpului era un concept abstract, „băteam mingia” toata ziua pe uliță, uneori și până după miezul nopții, lucru cu care un copil de la oraș nu este familiarizat din cauza siguranței.

Simplitatea traiului de la sat mi-a oferit o copilărie frumoasă care a ajutat, într-o oarecare măsură, la definirea individului de azi.

Însă pentru mine, tânărul adult, viața de oraș a devenit cel puțin atractivă datorită diversității culturale și sociale pe care o oferă. La 20 de ani simți nevoia să descoperi, să evadezi din monotonia spațiului rural, lucru care se suprapune cu continuare studiilor.

Simt că în favoarea parcursului profesional, căminul pe care mi-l doresc va fi conturat tot mai mult, cu trecerea timpului, de spațiul urban: oportunitățile pe care le oferă mă pot conduce la traiul la care acum pot doar să visez.

De multe ori, munca intelectuală este asociată cu orașul, pe când spațiul rural este locul destinat muncii fizice, de care să fim sinceri, mulți fug. Până și oamenii care sunt de o viață aici, cu palmele răscoapte de muncă, mă încurajează să plec, căci nu voi realiza nimic dacă rămân.

De ce orașul? Infrastructura.

Îmi doresc să am acces la standardele secolului XXI prin care orice nevoie umană (îngrijire medicală, utilități, divertisment cultural, mijloace de transport) să fie accesibilă fără a conduce 50 de km pe niște drumuri peticite până în cel mai apropiat oraș. Nu pretind că mediul urban e numai lapte și miere, sunt realist, ba chiar din contră, însă comparativ cu locul din care am plecat, e mult mai aproape de ce-mi doresc în acest moment al vieții.

Propriile valori se vor mai schimba, cu cât înaintez în vârstă, iar tot ce este posibil ca la 40 de ani să fiu extenuat până peste cap de aglomerație, poluare și traiul alert specific marilor orașe, iar la 60 de ani să renunț la el, să mă întorc în locul liniștit pe care în tinerețe l-am părăsit și să îngrijesc un petic de pământ pentru strictul necesar.

Însă certitudinea nu există și să mă ghidez după o vorbă pe care mi-o spunea cineva: „’om trăi și ‘om vedea”.