Care sunt condițiile de acordare a ajutorului social în Prahova și care este valoarea venitului minim garantat.
Conform ultimul raport, în județul Prahova sunt înregistrate 3.294 familii beneficiare de ajutor social. Valoarea venitului minim garantat depinde de numărul de membri ai familiei.
Nivelul lunar al venitului minim garantat se raportează la indicatorul social de referință, denumit în continuare ISR, a cărui valoare este de 598,019 lei.
Începând cu data de 1 ianuarie 2014, nivelul venitului minim garantat este de:
-0,283 ISR pentru persoana singură;
-0,510 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
-0,714 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
-0,884 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
-1,054 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
-câte 0,073 ISR pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condițiile prezentei legi.
Astfel, venitul minim garantat este de:
-pentru 1 persoană 170 de lei,
-pentru o familie de 2 persoane este de 305 lei,
-pentru o familie de 3 persoane este de 427 lei,
-pentru o familie de 4 persoane este de 529 lei,
-pentru o familie de 5 persoane este de 631 lei,
-pentru o familie de 6 persoane este de 674 lei,
-pentru o familie de 7 persoane este de 718 lei,
-pentru o familie de 8 persoane este de 762 lei,
-pentru o familie de 9 persoane este de 805 lei,
-pentru o familie de 10 persoane este de 849 lei,
-pentru o familie de 11 persoane este de 893 lei,
-pentru o familie de 12 persoane este de 936 lei.
Valoarea venitului minim garantat se calculează ca diferență între cuantumurile de mai sus și venitul net lunar al familiei beneficiare.
Citește și: Câți asistați social mai are Prahova. Primesc o indemnizație de 250 de lei
Conform Legii 416 din 18.07.2001, de acest venit pot beneficia toate familiile care au venitul net lunar pe membru de familie mai mic decât venitul minim garantat în plată. Pentru a primi ajutor social sub formă de venit minim garantat, familiile nu trebuie să aibă în proprietate niciunul dintre următoarele bunuri:
-alte clădiri sau spații în afară de locuința proprie;
-terenuri mai mari de 1.000 mp în zona urbană și terenuri mai mari de 2.000 mp în zona rurală;
-autoturism și/ sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani, în afară de cele adaptate pentru a fi folosite de către persoanele cu handicap sau pentru transportul acestora;
-utilaje agricole, precum tractor sau combină autopropulsată;
-utilaje de prelucrat lemnul
-economii la bancă mai mari de 3.000 de lei
-terenuri, animale și păsări cu o producție anuală care valorează mai mult de 1.000 de euro pentru o persoană singură, și mai mult de 2.500 de euro pentru o familie (valori nete).
Familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistență socială. Ajutorul social se acordă pe bază de cerere și declarația pe proprie răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia. Existența oricăror alte venituri decât cele care pot fi dovedite cu acte se menționează în declarația pe proprie răspundere a persoanei care solicită ajutorul social.
Cererea de acordare a ajutorului social se înregistrează la primarul localității în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința titularul.