- Publicitate -

Un altfel de mărțișor, de 1 Martie. „Ziua inimilor deschise”, la Dumbrava – FOTO

Sute de elevi, cadre didactice și părinți din Dumbrava s-au mobilizat, de 1 Martie, într-o acțiune caritabilă. Elevii de la cele trei școli din localitate au confecționat mărțișoare, iar din banii strânși au cumpărat alimente pentru familiile nevoiașe din comună.

- Publicitate -

Se spune că faptele bune stau ascunse în gesturile mici. Sute de elevi din Dumbrava, alături de cadre didactice și părinți, s-au mobilizat de 1 Martie pentru a oferi un strop de bucurie familiilor nevoiașe din localitate.

Elevii celor trei școli din comuna Dumbrava (Școala Gimnazială „Învățător Dinu Nicolae”, Școala Gimnazială Ciupelnița și Școala Primară Zănoaga) au organizat, de 1 Martie, „Serbarea primăverii și a naturii”, dar și un târg de mărțișoare care, anul acesta, a avut un scop caritabil. Cei mici au susținut spectacole la căminele culturale din Dumbrava și Ciupelnița, iar elevii claselor gimnaziale au avut o altă inițiativă care merită lăudată.

Puterea exemplului. „Om cu om putem face o schimbare”

Timp de mai bine de o săptămână, elevii claselor gimnaziale din comuna Dumbrava au confecționat mărțișoare colorate din mărgele, hârtie și chiar din semințe, iar de 1 Martie, la târgul de mărțișoare „Ziua inimilor deschise” au dat startul unei campanii de ajutorare a familiilor nevoiașe din localitate.

- Publicitate -

„Om cu om putem face o schimbare”, au scris copiii pe afișul de la târgul de mărțișoare din localitate. Din banii strânși din vânzarea mărțișoarelor, copiii au cumpărat alimente pentru familiile nevoiașe.

„Prin activitatea de astăzi am sărbătorit începutul primăverii. Prin organizarea târgului de mărțișoare am dorit să învățăm copiii ce înseamnă bunătatea și empatia. Copiii cu care am mers să împărțim pachetele alimentare familiilor nevoiașe au declarat că se simt extraordinar, mulțumiți de fapta bună pe care au făcut-o azi. Le mulțumim părinților pentru implicare”, ne-a spus Izabela Dinu, profesor învățământ primar.

Citește și: Mărțișoare pentru Darya Theoris, micuța ploieșteancă diagnosticată cu leucemie

A fost, de fapt, un altfel de Mărțișor oferit cu bucurie și entuziasm de elevii din Dumbrava pentru familiile nevoiașe din localitate. Totul a fost posibil și cu ajutorul oamenilor cu suflet mare din comună, dar și al părinților, care au sprijinit inițiativa copiilor.

- Publicitate -

Roxana Tănase
Roxana Tănasehttps://www.observatorulph.ro/
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Filmul accidentului de tren de la Galați, stabilit de Poliția TF. Noi imagini surprinse după impact

Un grav accident de tren s-a produs, sâmbătă seara, la Galați. O locomotivă a lovit cu 75 de km/oră o garnitură de tren care...

UPDATE. Incendiu pe autostrada A3 la kilometrul 40. Pompierii intervin la fața locului

Un incendiu a izbucnit la un autoturism pe autostrada A3 la kilometrul 40, în zona Gherghița. Pompierii intervin pentru stingerea focului. Potrivit ISU Prahova la...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Filmul accidentului de tren de la Galați, stabilit de Poliția TF. Noi imagini surprinse după impact

Un grav accident de tren s-a produs, sâmbătă seara, la Galați. O locomotivă a lovit cu 75 de km/oră o garnitură de tren care...

Când se transmite indexul la Hidroelectrica în martie 2023

Furnizorul de energie electrică Hidroelectrica a modificat, din nou, perioada de transmitere a indexului pentru cei aproximativ 500.000 de clienți persoane fizice. Astfel, în luna...

UPDATE. Incendiu pe autostrada A3 la kilometrul 40. Pompierii intervin la fața locului

Un incendiu a izbucnit la un autoturism pe autostrada A3 la kilometrul 40, în zona Gherghița. Pompierii intervin pentru stingerea focului. Potrivit ISU Prahova la...

Două cutremure s-au produs, duminică dimineață, în Vrancea

Două cutremure s-au produs, în această dimineață, în zona seismică Vrancea. Cel mai mare a avut magnitudinea de 3,9 grade. Comunicatele INFP: În ziua de 26 Martie...

A murit conductorul de tren în accidentul feroviar la Galați. Ce viteză a avut locomotiva la impact

Un grav accident rutier s-a produs, aseară, la Galați. În urma impactului dintre o locomotivă și o garnitură de tren care staționa, un conductor...
Emisiuni
- Publicitate -