Ministerul Educației a lansat în dezbatere programul „Euro 200” privind acordarea unui ajutor financiar pentru achiziționarea de calculatoare. Pot accesa fonduri elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în anumite condiții.
Ministerul Educație a anunțat că programul „Euro 200”, prin care se acordă un ajutor financiar, echivalentul a 200 de euro, în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, a fost lansat în dezbatere publică.
Proiectul include specificațiile tehnice ale calculatoarelor, care au fost actualizate, dar și condițiile pentru accesarea fondurilor.
Citește și: Elevii din Prahova vor primi peste 12.000 de tablete, iar 64 de școli vor fi dotate cu echipamente IT
Ministerul Educației propune ca beneficiarii să îndeplinească anumite condiții, cumulativ.
Conform propunerii, pot accesa fonduri doar elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei.